Ceaușescu, ultima zi la putere. La 21 decembrie 1989, în fața sediului Comitetului Central al PCR din Piața Republicii, cum se numea pe atunci, a fost organizată o mare adunare a oamenilor muncii care, teoretic, ar fi trebuit să-și exprime susținerea, solidaritatea cu liderul comunist în contextul „incidentelor” de la Timișoara. Dar mitingul, ca și istoria țării, aveau să intre, după aceea, pe un cu totul alt făgaș.
Ceaușescu, ultima zi la putere. Misterul grenadelor aruncate la mitingul din 21 decembrie 1989
La 35 de ani de la Revoluția - devenită „evenimentele” - din decembrie 1989, există încă multe mistere asupra unor momente cheie ale acțiunilor care aveau să ducă la prăbușirea lui Nicolae Ceaușescu și a regimului comunist.
Iar una dintre acestea a fost, fără doar și poate, marea adunare a oamenilor muncii convocată în 21 decembrie, care a însemnat atât declanșarea revoluției în București, cât și începutul sfârșitului pentru dictator și domnia sa aflată sub spectrul „secerii și ciocanului”.
Ceaușescu revenise pe 20 decembrie din Iran, găsind o situație încă stabilă în țară, cu excepția Timișoarei unde, în aceeași zi, revoluționarii bănățeni declaraseră municipiul „primul oraș liber de comunism din România”.
Dar fără ca flacăra izbucnită pe malurile Begăi să se transforme într-un incendiu, mai ales în București, regimul lui Ceaușescu părea încă imposibil de înlăturat.
Citește și: Povestea primului erou împușcat la Revoluție, în București. Avea 19 ani și purta o Biblie la piept
Așa a apărut în istorie mitingul din 21 decembrie 1989, când aproape 100.000 de oameni - mare eroare de judecată în acea atmosferă tensionată - au fost strânși în fața CC-ului pentru a arăta susținerea „oamenilor muncii” față de liderul suprem și să condamne „incidentele” de a Timișoara.
Dar socoteala de-acasă... A cui a fost ideea organizării acelui miting? Mulți dintre cei care au studiat evenimentele, spun că a fost a lui Ceaușescu.
Acesta și-ar fi exprimat acea dorință spune încă dintr-o teleconferință din 17 decembrie, conform celor scrise de cercetătorul Mădălin Hodor în republica.ro.
Nicolae și Elena Ceaușescu, în balconul CC-ului, cu ocazia mitingului din 21 decembrie 1989 - Foto: Profimedia Images
Totuși, pe 17 decembrie Timișoara revoluționară era abia în a doua zi de proteste, aceea fiind și una dintre zilele sângeroase ale reprimării manifestanților timișoreni de către armată și alte trupe de securitate.
Chiar dacă a fost așa, foarte posibil era ca adunarea să nu fie organizată și să rămână o simplă idee.
Dar, potrivit altor mărturii, pe 20 decembrie, abia întors din Iran, Ceaușescu revine la ideea mitingului, însă, inițial, era vorba, de fapt, de multiple acțiuni de susținere care să aibă loc în toate marile întreprinderi socialiste din Capitală.
Cel care l-a convins că e mai bine să adune oamenii într-o singură adunare a fost prim-secretarul și primarul Bucureștiului, Barbu Petrescu.
Acesta a aflat de intenția șefului său în după-amiaza de 20 decembrie, când e convocat de acesta și întrebat dacă autoritățile locale pot organiza mitingul în condiții de securitate.
Luat prin surprindere, Petrescu cere timp pentru a se consulta cu șeful Inspectoratului Ministerului de Interne al Municipiului București, colonelul Dumitru Dumitrascu.
Citește și: VIDEO Ultimul mesaj televizat al lui Ceaușescu, din 20 decembrie 1989. „Era calm, se stăpânea”
Conform declarațiilor date de acesta în fața procurorilor militari, în ianuarie 1990, el a răspuns că adunarea se poate organiza fără probleme, deși cunoștea starea de spirit din țară și din Capitală.
„La întrebarea ce părere am de acest miting, am spus de la început fără ezitare că sunt de acord și avem încredere în oamenii muncii cu care construim socialismul”, declara colonelul Dumitrașcu în cadrul anchetei Procuraturii Militare, potrivit jurnalul.ro.
Ce spera Ceaușescu de la acel miting nu e chiar imposibil de presupus. Cel mai probabil încă se considera iubit de mase, de muncitori.
La urma urmei, urma să ia cuvântul din același balcon al CC-ului de unde, în august 1968, își entuziasmase compatrioții, dar și cancelariile occidentale prin opoziția fățișă la intervenția trupelor Tratatului de la Varșovia, în frunte cu cele sovietice, în Cehoslovacia. Iar în contextul respectiv, pur și simplu avea nevoie de încă un august '68. Asta era speranța.
Pe de altă parte, șeful Securităii, generalul Iulian Vlad, era sceptic: „Atenție să nu degenereze în altceva!”.
Vlad mai are o informație. Câțiva timișoreni s-au urcat într-un tren și au plecat spre București. Securitatea i-a pierdut pe drum și nu are idee unde sunt, dacă au ajuns și ce au de gând. Dar vom reveni la ei un pic mai jos.
Pe 22 decembrie 1989, revoluționarii ocupau clădirea Comitetului Central, inclusiv balconul de unde vorbise Ceaușescu cu doar 24 de ore înainte - Foto: Profimedia Images
Însă Vlad nu se poate opune deciziei „tovarășului”, așa că nu poate decât să spere că nimic rău nu se va întâmpla, deși tensiunea era atât de intensă în Capitală, încât ai fi putut cânta la ea.
Totuși, chiar și Ceaușescu are propriile informații și îndoieli și, presimțind mari necazuri, vrea, la un moment dat, să anuleze totul.
Oamenii din multe întreprinderi chiar apucă să fie anunțați că mitingul a fost anulat, pentru ca apoi să fie chemați înapoi de securiștii și activiștii de partid ai fabricilor. Mecanismul ideii de anulare, apoi al răzgândirii, încă nu a fost deslușit de istorici.
Ziua de 21 decembrie 1989 a picat într-o joi și a fost una neobișnuit de caldă, cu +17 grade Celsius, dar la soare se putea sta și-n tricou cu mânecă scurtă.
Înainte de prânz, în balconul clădirii Comitetului Central al PCR (actualul sediu al Ministerului de Interne) au apărut Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena, înconjuraţi de mulţi dintre conducătorii de partid și de stat, în frunte cu prim-ministrul Constantin Dăscălescu și Manea Mănescu, membru al CC al PCR, fost prim-ministru în perioada 1974-1979.
Într-un mod absolut neașteptat și nemaivăzut până atunci, cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a fost întreruptă de grupuri de protestatari, constituite spontan.
Citește și: VIDEO Ultima vizită a lui Ceaușescu. De ce s-a dus în Iran când în România izbucnise revoluția?
S-au auzit huiduieli, sunete ca de explozii și un vuiet puternic, apoi s-a creat panică, iar cea mai mare parte a manifestanţilor s-a dispersat din Piaţa Palatului.
Panica s-a generalizat, iar Nicolae Ceauşescu a părăsit microfonul şi a plecat din balconul de la care vorbea, iar transmisia mitingului la radio şi televiziune a fost întreruptă.
Apoi, dictatorul a revenit la microfon și a făcut promisiuni de mărire a salariului minim, pensiilor și alocaților cu 100-200 de lei.
Mai era aplaudat doar de cele câteva rânduri de securiști și activiști agomerați strategic în față, cu steagurile și pancartele ce fuseseră abandonate de ceilalți participanți la adunare.
Momentul este descris şi în cartea „Revoluţia română din decembrie 1989”, scrisă de Peter Siani-Davies.
„Ceauşescu s-a apropiat de microfon şi a început să vorbească. Era ora 12 și 31 de minute. Abia apucase să spună câteva fraze când a fost întrerupt de o mişcare a mulţimii şi de ţipete ascuţite.
Imediat a fost oprită difuzarea în direct prin radio şi tv, nu înainte însă ca grimasa de uluire de pe faţa lui Ceauşescu să fie surprinsă de camera de luat vederi, rămânând întipărită în memoria telespectatorilor din întreaga ţară.
Saluta mulţimea, agitând mâna abia perceptibil, şi mulţi români îşi amintesc acel moment ca fiind punctul de cotitură în care au realizat fragilitatea puterii lui Ceauşescu şi posibilitatea răsturnării lui”, scrie Siani-Davies.
Sursa tulburărilor nu a fost niciodată stabilită cu precizie. S-a avansat ideea că zgomotul puternic ar fi fost cauza, dar tot nu se ştie dacă acest lucru a fost produs printr-un act deliberat.
Dar, indiferent care ar fi fost originea sa, zgomotul a provocat panică în rândul mulţimii, care era deja tensionată şi răvăşită de zvonuri, iar în învălmăşeala care a urmat au fost rănite 15 persoane”, mai aminteşte autorul în cartea sa, citat de europafm.ro.
Misterul sursei acelor zgomote, care au dus la transformarea mitingului într-o adevărată ambuscadă, constituind sămânța de la care au plecat, ulterior, protestele din centrul Capitalei și confruntările sângeroase cu forțele de represiune, încă nu e foarte clară.
Un revoluționar flutură tricolorul fără stema comunistă din balconul de la CC, de unde vorbise, pentru ultima oră, Nicolae Ceaușescu - Foto: Profimedia Images
Iubitul actor Toni Grecu, conducătorul cunoscutului grup umoristic „Divertis”, a fost martor ocular la evenimente.
În 1989 era inginer la Fabrica de Calculatoare din Bucureşti și a asistat la mitingul din 21 decembrie.
El povesteşte, în cartea „Strada Revoluţiei nr. 89″, că ideea de revoltă spontană n-a existat nicio clipă printre participanţii la „marea adunare populară”.
„Piaţa Palatului era plină ochi. Deşi în jurul meu nu era niciun om care să scandeze lozinci sau să aplaude, din megafoane curgeau valuri de urale însufleţite, expresie a dragostei neţărmurite şi a tehnicii audio care prelua sunetul de la câteva grupuri răzleţe de agitatori bine plasaţi.
Vreo cinci-şase inşi cu căciuli de viezure sau de miel erau strânşi în jurul unui aparat de emisie-recepţie prin care li se transmitea ce strigătură urmează: «Ceauşescu şi Poporul» sau «Ceauşescu – PCR». O panaramă! O jignire adusă creierului uman.
Ăia strigau de-şi rupeau plămânii, iar cei din jur ţineau privirile în pământ, tăcuţi, supuşi şi umiliţi”, scrie Grecu în carte.
Tot despre o bubuitură apărută din senin, care a provocat haosul din piaţă, vorbeşte şi el.„Mă întrebam, în sinea mea, cine dracu’ m-a pus să vin în mizeria asta. Şi deodată, poooc! poooc! Două pocnituri puternice, venite de undeva din spatele meu.
Câteva femei au ţipat, speriate. Am întors capul şi, pentru o fracţiune de secundă, am surprins o imagine unică: absolut toate steagurile, portretele şi pancartele au dispărut instantaneu.
Oamenii le-au aruncat şi au început să fugă. Se auzea ca un huruit imens. Huruitul milioanelor de paşi pe caldarâm aducea a sunet de motor greu, de tanc sau maşină militară”, mai nota el.
O variantă asupra celor întâmplate atunci se regăsește în Raportul Serviciului Român de Informaţii (SRI) cu privire la evenimentele din decembrie 1989, făcut public în 1994, dar care se ferește de un verdict clar asupra sursei zgomotelor de atunci.
„Datele obţinute ulterior, în plan informativ, nu lasă loc la dubii în privinţa premeditării evenimentelor şi pun în evidenţă numeroase aspecte care nu pot ţine, în niciun fel, de acţiunea maselor purtătoare ale revoluţiei.
Importantă este precizarea că sursa era identificată, cel puțin de SRI, ca fiind o sursă de amplificare, una care a transmis sunete menite să inducă starea de panică în participanții la miting.
Citește și: De ce s-a grăbit Ion Iliescu să-l execute pe Ceaușescu. ”Nu mai ieșiți vii de aici. Vă împușcăm”
„Vacarmul sonor (asemănător cu cel produs de formaţiuni de avioane, elicoptere sau tancuri) a provenit dintr-o sursă de amplificare.
Starea de panică nu s-a datorat numai zgomotului produs în difuzoare, ci, aşa cum au relatat mai multe persoane, «a fost vorba despre o senzaţie fizică de spaimă, resimţită sub forma unei nelinişti atât de puternice, încât aproape că nu te mai puteai ţine pe picioare, iar în urechi îţi răsuna un huruit insuportabil.
Discuţii purtate cu specialişti atestă că o atare stare şi senzaţiile descrise mai sus sunt provocate, de regulă, prin emiterea la mare intensitate a unor unde de joasă frecvenţă, sub pragul audibilului”, se arată în raportul SRI, citat de adevarul.ro.
În acelaşi document se vorbeşte şi despre intervenţia unor indivizi misterioşi, care au provocat o diversiune.
„Mai multe persoane au relatat că exact înaintea începerii panicii, pe laturile exterioare ale mulţimii – dinspre hotelul «Negoiu» şi în zona hotelului «Bucureşti» – au apărut maşini ARO din care au coborât persoane înarmate cu bâte, care, penetrând cordonul de asigurare, au început să-i lovească pe participanţi.
Alte persoane au afirmat că, aflându-se în mijlocul mulţimii, au observat cum unii purtători de lozinci au scos mânerele cu vârfuri ascuţite – atipice pentru cele confecţionate cu acest scop în întreprinderi – şi au început să-i împungă pe cei din jurul lor, strigând: «Fugiţi, că ne omoară!», «Vin tancurile!», huiduind şi urlând””, se mai scrie în raportul menționat..
Pe de altă parte, există mărturii conform cărora un grup de tineri (unii susțin că erau timișoreni și poate erau chiar cei scăpați de Vlad de sub supraveghere) au încercat să intre în piață strigând „Timișoara! Timișoara!”.
Unele zgomote, precum cele asemănătoare exploziei unor grenade au primit și o altă explicație, așa cum apare tot în textul lui Mădălin Hodor din republica.ro.
Acesta afirmă că grenadele au fost folosite de luptătorii USLA de la Detașamentul Special de Intervenție (DSI), trimiși de generalul Iulian Vlad să elibereze piața, tocmai pentru protejarea Secretarului General.
„Nu o să știm niciodată ce s-ar fi întâmplat dacă Vlad nu ar fi trimis acolo uslasii de la DSI (Detașamentul Special de Intervenție) al USLA.
Dacă acolo erau doar milițienii din FOI și cei de la trupele de securitate, probabil că protestatarii ar fi fost respinși cu bastoane și scuturi.
Dar așa băieții din DSI, care erau luptători, nu forțe de menținere a ordinii, au pus mâna direct pe grenadă. Pe GELA (Grenada cu Efect Luminos și Acustic). Era din dotarea lor standard, dar era pentru uzul antitero și pentru spații închise, unde trebuia să năucească teroriștii.
Dar vorba românească, asta avem cu asta dăm. Și au dat. Bubuitura a fost amplificată de spațiul îngust al străduței și s-a instalat un început de panică. Din nou ironia istoriei, exact în zonă erau niște femei de la o întreprindere bucureșteană.
S-au speriat rău de tot și au început să țipe, să se împingă și au încercat să fugă. S-a creat o busculadă și unele dintre ele au fost călcate în picioare. De aici ce s-a văzut la televizor”, scrie cercetătorul.
O altă mărturie despre sursa ciudatelor sunete care au provocat panică și haos a provenit de la Ionel Dumitrescu, colonel inginer, ofițer I la UM 02348 (Secția de înzestrare cu material tehnic a Consiliului Politic Superior al Armatei).
El făcea parte dintr-o subunitate din subordinea CPSA, UM 02478 unitate care se ocupa de „război psihologic și asigurare cu tehnică de propagandă și cultură pentru MApN”.
„La data de 21 decembrie 1989 de la unitatea mea au fost trimise mai multe autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul (respectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Română).
Autospecialele au fost sursa sunetului auzit atunci când adunarea populară organizată în Piața Palatului s-a dezorganizat, iar participanții au început să fugă”.
Clar. Frumos. La obiect. Fără diversioniști, împunsături cu obiecte ascuțite, comploturi și lovituri de stat”, mai notează același Hodor.
Dar cine deținea benzi cu asemenea sunete speciale, a căror frecvență era menită să înspăimânteze oamenii, fiind utilizate în războaiele psihologice. Tot Mădălin Hodor trage concluzia.
„Crezând la fel ca ceilalți că se pregătește un atac la adresa Secretarului General, oamenii lui Ilie Ceaușescu (n.r. - fratele dictatorului, ministru adjunct al Apărării) au pus benzile pe care le foloseau în aplicațiile lor de război psihologic cu vuiet (care participanților le-a dat impresia de zgomot de tancuri și avioane).
Scopul? Să golească rapid piața, pentru ca forțele de intervenție să protejeze clădirea CC. Ceea ce s-a și întâmplat. Mulțimea panicată s-a călcat în picioare, încercând să fugă, cu gândul că ăștia pun tancurile pe ei ca la Timișoara.
Ceaușescu însă, care din balcon vedea întreg peisajul, a înțeles că nu se întâmplă niciun atac. A urlat odată la ei „Ho, bă!", a refuzat nervos să intre în sediu și le-a ordonat să aducă mulțimea înapoi. Asta au și făcut.
După ce au adunat cu chiu cu vai pe cei care nu fugiseră și au garnisit primele rânduri cu securiști, Ceaușescu a mai vorbit încă un sfert de oră, încheind tot ironic cu versuri din „Deșteaptă-te române””, se mai arată în textu cercetătorului.
Dar o cu totul altă variantă, cel puțin despre sursa zgomotelor ca de explozie de grenade, a venit din partea cunoscutului regizor-actor, devenit, ulterior, senator, Sergiu Nicolaescu, participant activ la revoluție.
În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, Serg Nicolaescu a mers la Ploieşti, pentru a se întâlni cu Ion Nicolescu, comandantul unei unități militare importante din zonă.
„Pe la 7.00-7.30 eram la Nicolescu în birou. Voiam două lucruri: să-mi iau armele pe care i le dădusem să mi le regleze şi să-i propun să îmi dea trei TAB-uri de la el din unitate, să intru cu ele în Piaţa Palatului şi să trag asupra balconului de unde Ceauşescu urma să ţină discursul. Însă n-am apucat să-i spun de TAB-uri.
I-am spus că poate ajunge ministrul Apărării dacă e alături de mine. Dar chiar atunci a intrat pe uşa biroului politrucul unităţii. Atunci mi-am ţinut gura.
La plecare i-am spus să-mi dea armele şi, dacă poate, să-mi dea trei-patru grenade ofensive. Astea nu omoară oameni, fac doar gălăgie. Mi-a dat, şi s-ar putea să mai am una prin pivniţă şi acum”, spunea Sergiu Nicolaescu, potrivit adevarul.ro.
Regizorul a mai adăugat nu avea niciun plan şi nu ştia ce urma să se întâmple, deși rigoarea acţiunilor sale îl contrazice.
„Am plecat de la unitate cu grenadele lui şi cu armele mele. Eu nu ştiam de ce mă pregătesc, dar mă pregăteam de ceva, fără discuţie. Am ajuns pe la ora 9.00 în Buftea.
Am mers la directorul de film Mititelu (n.r. - Ion Mititelu, directorul Casei de Filme 5), am cerut nişte staţii walkie-talkie, pe care eu le-am adus din străinătate ca să le folosesc când turnam filme pe câmp.
Erau rare de tot, doar Armata mai avea. Am chemat şi nişte cascadori din Buftea. A venit Paul Fister. El a simţit despre ce era vorba şi prieteneşte l-am întrebat: „Ai curaj să facem o chestie împreună?”. Şi n-a avut””, mai mărturisea fostul „comisar Moldovan”.
De la Buftea, regizorul a venit în Bucureşti. ajungând apoi la mitingul din fața CC-ului. El spune că ar fi declanșat câteva dintre grenadele pe care le avea asupra sa, dar, din „modestie”, n-a oferit mai multe amănunte.
„Evident că am folosit grenadele. De ce altceva le luasem dacă nu să le folosesc?”, a fost singura lămurire dată de acesta, insinuând că, de fapt, el ar fi determinat declanșarea Revoluției în București, dar, tot din modestie, nu vrea să ofere amănunte.
Sigur, mărturia lui Nicolaescu trebuie luată cu gradul de circumspecție cuvenit, dat fiind că autorul atâtor filme în care a intepretat și mistificat istoria reală în sensul dorit de el sau comandat „de sus”, nu l-au mai recomandat, ulterior, ca cea mai de încredere sursă de informații.
O parte dintre manifestanții care au plecat de la miting s-au dispersat pe străduțele centrale din Capitală, grupându-se în zona Sălii Salles și a Hotelului Intercontinental, unde erau cazați mulți străini, inclusiv jurnaliști occidentali
Spre orele după-amiezii de 21 deembrie mulțimea se mărește, oamenii ocupă bulevardul Bălcescu, scandează deja fără frică împotriva lui Ceaușescu și a comunismului.
Armata își scoate tancurile în stradă, unele trecând cu viteză pe lângă protestatari. Cordoanele de scutieri par și ele amenințătoare, dar oamenii, printre care mulți tineri, nu se dau duși.
E, totuși iarnă și se înnoptează devreme. Fix ce așteptau organele de represiune. Spre Sala Dalles, un grup de tineri flutură pumii în aer către tancurile armatei. Un camion militar intră în plin în grup, rănind câteva persoane.
Apoi se aud șuierăturile scurte, dar intense, de mitralieră. Deja, la fel ca la Timișoara, românii îi seceră mișelește pe români. Primul căzut în București pentru libertate este un tânăr de 19 ani, Mihai Gâtlan, care moare purtând o Biblie la piept.
13 persoane mor acolo, la Dalles, odată cu primii fiori ai întunericului. Alții, deja revoluționari de-acum, improvizează o baricadă cu mese de la restaurantul Dunărea, tomberoane de gunoi, bucăți ding arduri metalice și două camioane.
Cumva, acolo, o mână de câteva zeci de oameni rezistă până târziu în noapte.Dar gloanțele fac prăpăd, inclusiv cele trase de la mică distanța de pistoalele securiștilor în civil.
Generali de interne, de armată și securitate, miniștri și demnitari care altfel nu și-ar fi mânjit pantofii cu asfaltul rece al străzii sunt trimiși de Ceaușescu să coordoneze masacrul.
Unii răniți sunt transportați lângă gardul Bisericii Colțea și executați sumar. Alții, arestați și duși la Jilava.
Spre ora 3 dimineața, 49 de suflete pieriseră pe altarul a ceea ce, în acele clipe, chiar se numea Revoluție. Până la mijirea zorilor, Piața Universității a fost spălată de tot sângele curs din trupurile tinere. Totul se liniștise, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat
O tăcere lugubră, ca de mormânt, era așternută deasupra orașului. Ceaușescu, probabil, credea că începe prima zi de liniște, după o săptămână extrem de agitată și cu evenimente cu care nu se mai confruntase ăn 24 de ani de „domnie”.
De fapt, pe 22 decembrie 1989 începea prima lui zi de cădere totală din Olimpul puterii. Nu știa atunci, dar mai avea doar trei zile de trăit.
