Turiștii sovietici de la Revoluție „au așteptat un ordin care n-a mai venit“

„Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa implicării unei armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 (…) Nu există nicio probă juridică privind participarea unor astfel de forţe în exercitarea inducerii în eroare din decembrie 1989“.

Asta au scris, negru pe alb, procurorii militari în rechizitoriul din Dosarul „Revoluția“, trimis în judecată abia în aprilie 2019, la aproape 30 de ani de la derularea celor mai importante evenimente din istoria recentă a țării.

În acest dosar au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus - fost comandant al Aviaţiei Militare.

Rechizitoriul reprezintă poziția juridică a Statului român față de prăbușirea regimului comunist. În 2006, președintele Traian Băsescu a condamnat în Parlament regimul comunist ca fiind unul criminal.

În raportul de condamnare, însă, întocmit de comisia condusă de prof. Vladimir Tismăneanu, nu este tratată teza intervenției străine în timpul Revoluției.

Un alt element care dă greutate rechizitoriului este faptul că multe dintre declarațiile martorilor oculari, preluate de procurori, provin din audierile efectuate în anii ’90 de Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie ’89 și au fost desecretizate abia în ultimii ani, urmare a demersurilor procurorilor militari.

Ion Iliescu și Petre Roman, în zilele fierbinți ale Revoluției. Spre deosebire de Iliescu, Roman nu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității

Ele conțin informații proaspete despre evenimentele din ’89, acesta fiind motivul pentru care Newsweek România a luat decizia publicării lor.

Procuror de caz în Dosarul „Revoluția“ a fost colonelul magistrat Cătălin Ranco Piţu. Cel care a verificat rechizitoriul sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 328 alin.1 C.P.P., a fost generalul maior magistrat Gheorghe Coșneanu, fostul șef al Parchetelor Militare, pensionat la începutul acestui an.

Deși exclude intervenția directă a vreunei forțe străine, Parchetul Militar admite faptul că serviciile de informații externe au derulat „activități de culegere de informații“ pe teritoriul României, în zilele fierbinți ale Revoluției, „cu scopul informării precise asupra evoluţiilor socio-politice“ din țara noastră. 

„Este explicabil ca serviciile de «intelligence» ale diverselor state să fie interesate de evoluţiile din România. Nu au existat probe că reprezentanţii acestor structuri de informaţii au participat prin acţiuni armate pe teritoriul României“, a fost concluzia procurorilor militari.

Turiștii sovietici

În sprijinul acestei concluzii a fost invocat „Punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989“, pe care acest serviciu secret l-a înaintat Comisiei senatoriale de cercetare în anii ’90.   

Documentul tratează pe larg celebrii turiști sovietici, care au tranzitat teritoriul României în decembrie ’89. „Începând cu data de 9 decembrie 1989, numărul «turiştilor» sovietici în autoturisme particulare a crescut vertiginos(…)

Majoritatea ocupanţilor autoturismelor se aflau «în tranzit spre Iugoslavia», dar unora nu li s-a permis intrarea în această ţară, întrucât la bordul maşinilor s-au depistat arme (…) Există şi date care nu lasă dubii asupra calităţii ocupanţilor.

Cu ocazia unor controale efectuate de organele de poliţie ale judeţului Dolj, din documentele prezentate a rezultat calitatea de militar a majorităţii «turiştilor» (…) În unele cazuri, s-a stabilit cu certitudine că este vorba de cadre de spionaj. (…)

Per ansamblu, totuşi, se impune o observaţie: în raport cu numărul enorm de sovietici aflaţi pe teritoriul României în timpul Revoluţiei, numărul celor implicaţi în evenimente este redus, majoritatea comportându-se ca şi cum ar fi aşteptat un ordin care nu a mai venit“.

În legătură cu acest aspect, procurorii militari apreciază că „un astfel de ordin (indiferent ce însemna el), nu a fost necesar, întrucât întreaga putere politico-militară a României, începând cu 22 decembrie 1989, a fost agreată şi acceptată de URSS“.

Mărturia unui șef din unitatea anti-KGB

Detalii despre prezența turiștilor sovietici pe teritoriul României le-au fost oferite procurorilor militari de către un important ofițer de rang superior din cadrul UM 0110, celebra unitate anti-KGB din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS).

Este vorba de Vasile Lupu, adjunct la comanda unității speciale care avea ca obiect de activitate protecţia informativă faţă de acţiunile pe teritoriul României a agenţilor ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, inclusiv URSS.

Pe 19 aprilie 2017, Lupu a dat declarații la sediul Parchetelor Militare, prilej cu care a furnizat informații extrem de interesante, culese în acele zile de subalternii săi specializați în contraspio­naj: „În perioada premergătoare lunii decembrie 1989, dar preponderent în această lună, a fost înregistrat un aflux de turişti sovietici care străbăteau România pe trei trasee diferite:

Iaşi -Bucureşti – Craiova - Drobeta Tr. Severin, cu ieşire către R.S.F. Iugoslavia, Iaşi - Pasul Oituz - Braşov - Sibiu - Timişoara, cu ieşire spre Iugoslavia, din direcţia nord, prin trecerile de frontieră Halmeu şi Borş, cu deplasare spre Baia Mare - Arad - Timişoara şi ieşire tot spre Iugoslavia.(…)

Din datele furnizate de serviciile de frontieră rezulta că numărul turiştilor sovietici s-a dublat în anul 1989, faţă de anul anterior, ceva de ordinul a 60.000, faţă de 30.000. (….)

Fenomenul ne-a atras atenţia întrucât se circula, în special, în autoturisme Lada, de producţie recentă, în grupuri de 3-4 maşini şi câte 2-3 pasageri, majoritatea bărbaţi cu vârsta până în 50 ani, ţinută atletică şi vorbitori, în general, de limbă română (….)

Deşi serviciile noastre au monitorizat atent aceste grupuri, nu a rezultat nimic compromiţător care să devoaleze eventual o anumită misiune a acestora. Nici comunicaţiile între ei nu erau relevante, fiind în general reduse ca număr.

Atrăgea atenţia şi faptul că, deşi eram în sezon de iarnă, evitau locurile de cazare publică, ce ar fi impus înregistrarea lor, şi rămâneau în parcări, grupaţi.

Nu am înregistrat niciun fel de activitate ostilă, care să necesite intervenţii şi apoi, în timpul evenimentelor, aproape nimeni nu a realizat că majoritatea acestor turişti nu se mai aflau în ţară.

Părea ca finalul unei misiuni îndeplinite. Noi am interpretat atunci, în prima parte a prezenţei lor, ca având un posibil rol determinant, ca fiind o avangardă a altor forţe posibile care însă nu s-au mai identificat, întrucât lucrurile au decurs corespunzător“.

Liniște în spațiul aerian

Rechizitoriul conține și alte informații care exclud intervenția militară străină în zilele Revoluției. Un raport al Comandamentului Aviaţiei Militare, întocmit pe 4 ianuarie 1990, precizează că, după analiza acțiunilor din spațiul aerian românesc din perioada 22-30 decembrie 1989, „nu a existat niciun pericol sau intervenţie străină asupra României“.

„În perioada respectivă, în spaţiul aerian al ţării, nu a zburat niciun avion, elicopter, în sprijinul sau aparţinând elementelor teroriste (….)

Rapoartele privind doborârea unor elicoptere de către artilerie sau rachetele antiaeriene nu au suport material, întrucât nimeni nu a găsit nici cea mai mică bucată din ţintele aeriene combătute“.

Iliescu a solicitat intervenţia militară a URSS

Procurorii militari confirmă și ipoteza, lansată de istorici, că, în zilele Revoluției, grupul condus de Ion Iliescu a cerut intervenția în România a armatei URSS.

„Probatoriul administrat a relevat că, pe tema intervenţiei militare din partea URSS, s-au purtat discuţii la vârful decizional al CFSN, existând chiar probe că o astfel de intervenţie a fost solicitată la 23 decembrie 1989 de către Iliescu Ion şi generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii «grupului complotist Iliescu» susţinut de URSS“.

Procurorii susțin cu tărie că Ion Iliescu era omul rușilor, ca de alt­fel și cei din grupul său, din care mai făceau parte Silviu Brucan și Gelu Voican Voiculescu.

Planul nu a avut sorți de izbândă, pentru că generalul Ștefan Gușă, singurul care avea, la acel moment, drept de semnătură şi de reprezentare în organele de coordonare ale forţelor Tratatului de la Varşovia, a refuzat să solicite Moscovei să intervină militar, motiv pentru care a și fost marginalizat de gruparea Iliescu. 

„Aşa se explică de ce generalul
Mihail Moiseev - șeful Marelui Stat Major al Armatei URSS, a discutat doar cu omologul său român problema trimiterii unor forţe militare în ţara noastră“.

Diversiune televizată

Un alt aspect important în context este faptul că s-a forțat intrarea trupelor sovietice în țară prin intermediul unei diversiuni a TVR, de care Gelu Voican Voiculescu s-a delimitat ulterior.

Astfel, în data de 23 decembrie 1989, în jurul orei 10:30, crainicul TVR George Marinescu a citit „în direct“ următorul mesaj: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit“.

La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar, iar, ulterior, TVR l-a repetat.

Era un mesaj de o gravitate deosebită, deoarece se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin. De aceea, procurorii au exclus varianta ca angajații TVR să fi difuzat mesajul în mod independent, fără o autorizare prealabilă.

Procurorii subliniază că, la momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar, responsabil principal fiind Cico Dumitrescu. Cu toate acestea, Gelu Voican Voiculescu a afirmat, în fața Comisiei senatoriale, că la baza comunicatului a stat o neînţelegere în urma căreia angajaţii TVR au luat singuri decizia anunţului.

Generalul Ștefan Gușă a refuzat să ceară Moscovei să intervină militar, motiv pentru care a fost marginalizat ulterior de Ion Iliescu și fidelii săi

Mărturia generalului Ștefan Gușă, dată în fața Comisiei Senatoriale în data de 21 septembrie 1993, este foarte relevantă pentru a reconstitui filmul evenimentelor: „I-am căutat (pe sovietici) din sediul MApN. Ei întrebau dacă e nevoie de ajutor.

Am spus: «Nu! N-am nevoie de niciun fel de ajutor». (…) La 23 decembrie au venit la mine, să cerem ajutor. A venit generalul Militaru, era şi domnul Iliescu de faţă.

A fost el, a fost Voican, degeaba declară că n-au fost. Au fost chiar la mine în birou, la Marele Stat Major. Au spus că moare lumea.

Eu le-am spus că, atâta timp cât voi fi şef al Marelui Stat Major, nu admit aşa ceva şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la Moscova (…) Am transmis că indiferent ce se va întâmpla, nu avem nevoie de ajutor sovietic (…)

S-a cerut clar măcar o brigadă, iar Militaru ştie de ce ascunde treaba asta (…) S-a lansat ideea că ar trebui nişte trupe specializate aeropurtate care să-i lichideze pe teroriştii care trăgeau.

Propunerea aceasta, ca să fiu cinstit, preşedintele Iliescu a făcut-o, cred că era dus de Militaru. Cel mai mult a vorbit Militaru (…) Să ştiţi că ceea ce vă raportez acum este adevărul adevărat (…)“.

Un alt martor, colonelul Mircea Dumitru, din cadrul Marelul Stat Major, a confirmat conținutul discuției dintre gen. Gușă și generalul rus Moiseev, precum și numele celor prezenți.

„La 23 decembrie 1989, în jurul orelor prânzului, am fost chemat în cabinetul ministrului de generalul  Eftimescu.

În cabinet se aflau generalul Eftimescu, Ion Iliescu, Petre Roman, generalul Nicolae Militaru şi alte șase, șapte, opt persoane.

Generalul Eftimescu mi-a ordonat să fac legătura telefonică cu generalul Moiseev şi mi-a ordonat să transmit următoarele: «S-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriştilor?». Moiseev a răspuns următoarele: «O asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor român şi sovietic». Cu aceasta, convorbirea a luat sfârşit, iar eu am ieşit imediat din birou (...)

După aproximativ două-trei ore, în sediul ministerului a venit gen. Guşă, care mi-a dat ordin să mă prezint din nou la cabinetul ministrului, iar eu m-am conformat. În birou se aflau aceleaşi persoane ca la prima discuţie, plus generalul Guşă.

Acesta din urmă mi-a ordonat să fac din nou legătura cu gen. Moiseev, iar generalul Guşă mi-a dat ordin să transmit următoarele: «În calitate de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, eu, generalul Guşă, nu am solicitat şi nu voi solicita ajutor militar sovietic».

Auzind acestea, gen. Moiseev a rostit o formulă scurtă de încheiere a discuţiei şi astfel convorbirea a luat sfârşit“.