Românul care a salvat Europa de ocupația otomană. Bătălia care a schimbat cursul istoriei. Ce preț a plătit?

Probabil că știți deja că românul descre vorbim este Iancu de Hunedoara sau Ioan de Hunedoara.

Occidentalii îl numeau mai degrabă după numele latinizat, Ioannes Corvinus, cel maghiarizat, Hunyadi János ori cel din limba germană, Johann Hunyadi.

A fost unul dintre cei mai mari conducători militari europeni, într-o vreme în care puterea Semilunei dorea să se extindă către centrul și vestul continentului.

Iar în lupta decisivă, în față i-a stat armata condusă de însuși Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, capitala Imperiului Bizantin.

Iancu de Hunedoara, românul care l-a învins pe Mahomed al II-lea

Deși, uneori, originea sa a fost supusă unor controverse și polemici, s-a stabilit finalmente în mod clar că tatăl lui Iancu de Hunedoara era român pur-sânge, pe nume Voicu.

Mama viitorului voievod se numea Elisabeta de Marginea, Erzsébet Morzsinai în varianta ungurească. Despre ea se spune că ar fi fost de origine greacă, mai precis macedo-română.

Iancu s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, regele al Ungariei.

În 1408, regele Sigismund, drept răsplată pentru strălucitele sale rezultate dovedite în diferite împrejurări ca oștean al Curții, îi dăruiește lui Voicu domeniul regal al Hunedoarei.

Iancu şi-a trăit o bună parte din copilărie și adolescență în cetatea Hunedoarei, împreună cu fiii altor cneji români din zonă, scrie iancu.com.

Citește și: Ce a fost „Sultanatul femeilor”, început de Hurrem, soția lui Suleyman Magnificul?

Isprăvind ucenicia armelor la castel, alături de cei de-o vârstă cu el, a plecat la Buda, însoţit de mama sa, Elisabeta, de unchiul său Gaşpar de Marginea.

Iancu de Hunedoara a devenit, în scurt timp, cel mai preţuit oştean al regelui. 

De altfel cu ocazia unui turnir de la Milano în care Iancu a ieșit învingător, suveranul Ungariei l-a poreclit „Cavalerul alb al Valahiei”, dar fiind că Iancu a venit la petrecerea de după turnir îmbrăcat în straie neaoșe românești albe.

Ulterior, a îndeplinit, pe rând, funcțiile de ban de Severin (1438-1441), de voievod al Transilvaniei (1441-1446), de guvernator și regent al Ungariei (1446-1453) și de Căpitan General al regatului (1453-1456).

S-a remarcat prin calitățile sale de comandant militar și prin faptul că a studiat mult timp tactica de luptă a otomanilor, constituind detașamente de cavalerie ușoară, capabile să execute lovituri rapide asupra adversarului.

Iancu de Hunedoara a murit de ciumă, la nici 50 de ani

A fost adeptul campaniilor ofensive antiotomane. Încă din anul 1438, si-a demonstrat calitățile militare în luptele din Serbia împotriva otomanilor.

În anul 1441, dupa ce a devenit voievod al Transilvaniei, a învins din nou o oaste a acestora, iar în 1442 a obținut o altă victorie la Sântimbru, lânga Alba-Iulia, asupra forțelor comandate de beiul de Vidin.

Citește și: Care voievod român era supranumit Cavalerul Alb? A fost tatăl unui mare rege al Ungariei

Aceste victorii i-au asigurat un prestigiu deosebit în Europa, motiv pentru care atât Papa de la Roma, cât și statul venețian îl considerau potrivit pentru a conduce trupele militare într-o viitoare cruciadă antiotomană. 

Moartea, în 1444, a regelui polonez Vladislav al III-lea Jagello, care deținea și coroana Ungariei, a declanșat o puternică criza politică internă. A durat 2 ani până să i se pună capăt, prin alegerea lui Iancu, în 1446, ca guvernator al Ungariei.

A renunțat la importanta funcție în 1453, deținând, pâna la moarte, titlul de Căpitan General al Ungariei.

Dar cea mai mare realizare a lui Iancu de Hundoara a fost apărarea cetății Belgradului, în iulie 1456, în fața atacului unei imense armate otomane.

La comanda ei se afla însuși sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel care, cu doar trei ani înainte, reușise să cucerească Constantinopoul,

Sub comanda sa, oștile creștine au reușit să-i respingă pe asediatorii otomani care, prin cucerirea Belgradului, ar fi dobândit „cheia” accesului către inima Europei occidentale.

Izbânda a adus cu sine o liniștire temporară a intențiilor expansioniste otomane.

Povestea confruntării este relatată pe pagina Muzeul Castelului Corvinilor de pe Facebook.

„În zorii zilei de 22 iulie 1456, liniștea matinală era încă prezentă peste câmpurile de bătălie. Însă această liniște era doar o anticipare a unei noi zile de lupte aprige.

Fără a mai aștepta ordine, detașamentele populare din armata maghiară au început să hărțuiască trupele otomane, angajându-se în lupte izolate cu cavaleria turcească, apoi au traversat râul Sava și s-au năpustit asupra oștirilor otomane din Anatolia.

Ioan de Hunedoara se afla pe corăbiile de pe Dunăre în acele momente. Observând că armata sa nu mai putea fi oprită din avântul ei de luptă, a decis să intervină personal cu trupele sale, care erau răspândite prin fortăreață și oraș”, se menționează pe pagina muzeului. 

„Un atac general a fost lansat asupra taberei turcești. Tunurile sultanului au fost capturate și întoarse împotriva propriilor trupe, acum aflate în derută.

Cu toate acestea, ienicerii otomani au continuat să lupte cu dârzenie. Sultanul Mahomed al II-lea, deși rănit în pulpă de o săgeată, era prezent în mijlocul acțiunii.

 Aga ienicerilor, Hassan, și-a pierdut viața acoperindu-l pe sultan cu trupul său. Mahomed a reușit să respingă trupele maghiare care pătrunseseră în tabără și a ordonat recuperarea tunurilor cu orice preț.

De trei ori, trupele otomane au atacat cu furie, dar au fost îngenuncheate de focul nimicitor al maghiarilor. Tunurile nu au putut fi recucerite.

Armata otomană a dat semne de descurajare, mai ales după ce nici un detașament de călăreți odihniți nu a reușit să schimbe soarta bătăliei. Turcii au început să fugă.

Sultanul Mahomed al II-lea a rămas în tabără până spre seară, cu trupele sale de elită.

În cursul nopții de 22 spre 23 iulie, au îngropat în grabă morții după ritul lor, au încărcat răniții pe un lung șirag de căruțe și au părăsit tabăra.

Mirosuri grele pluteau peste câmpul de bătălie, unde de câteva zile zăceau mii de cadavre. În rândurile armatei începea să bântuie molima”, se mai arată în postarea citată.

Citește și: Cine a fost domnitorul care a făcut ravagii în haremul sultanului? Purta un cercel în ureche

Victoria avea să-i coste scump pe apărătorii Belgradului, o epidemie de ciumă declanșându-se în cetate, după biruință,

Ei i-a căzut victimă chiar Iancu de Hunedoara, care a murit la 11 august 1456, la nici 50 de ani.

A fost plâns și elogiat de marile capete încoronate ale Europei. Până și sultanul Mahomed al II-lea i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.

Marele conducător politic și militar român este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”.