În 1927, mai multe articole ale lui Octavian Goga, publicate în revista „Țara noastră”, sunt reunite în volumul eseistic „Mustul care fierbe”.
În prefața acestei cărți, Goga menționează: „Sunt pagini smulse din zbuciumul cotidian, crîmpeie din risipirea de suflet pe care o cer problemele noastre de existenţă. Toate se reduc la un principiu fundamental de viaţă, la ideea naţională, misterul de procreaţie a acestui neam şi singura lui formulă pentru ziua de mîine. Astăzi, cînd totul este încă în prefacere, cînd societatea noastră neînchegată e mustul care fierbe, numai acest crez ne poate ţine în picioare.
E un fenomen de sănătate a neamului că noua generaţie intelectuală afirmă această dogmă şi porneşte la drum cu lozincile ei. E o garanţie că din fierberea actuală vor ieşi biruitoare adevărurile noastre organice şi că drojdia se va duce la fund. Cu nădejdea marilor premeniri închin cartea mea tinerei generaţii”.
Citește și: Diana Șoșoacă, declarație din Senat: „Heil Friț“, un antiromân, va înființa lagăre de exterminare
Redăm, mai jos, câteva pasaje din eseurile lui Octavian Goga, publicate în anii '20, înainte ca Goga să înființeze, mai întâi, Partidul Național Agrar (1932), pro-monarhist, conservator și antisemit, apoi să pună bazele, împreună cu A.C.Cuza, Partidului Național-Creștin, trei ani mai târziu.
Discuția despre activitatea lui Octavian Goga a ajuns în spațiul public după ce Primăria Iași a decis să amplaseze un bust prin care să îl omagieze pe poet, neținând cont de faptul că, în calitate de prim-ministru, în anii '30, a inițiat o serie de decrete-legi prin care evreii au fost treptat excluși din viața publică și ulterior au fost lăsați fără cetățenie peste 200.000 de evrei, mulți dintre ei fiind deportați sau omorâți.
Scandalul amplasării acestui bust este cu atât mai sensibil cu cât anul acesta se împlinesc 80 de ani de la Pogromul de la Iași, în care și-au pierdut viața peste 13.000 de evrei, dar și de la primele deportări în Transnistria.
Citește și: Compromis la Iași: pe statuia lui Goga va fi menționată legătura lui cu Germania nazistă
Goga vorbea, în anii '20, despre „puhoiul străin” care trebuie „stăvilit”, mare parte fiind „evreiască”
Newsweek România a consultat ediția lucrării publicată în 1992, prima publicată după cea din 1927, care a păstrat forma originală a eseurilor.
„Primejdia străinilor” (1923): „Puhoiul străin care dă asalt României din toate părţile trebuie stăvilit şi protestarea împotriva lui este datoria noastră a tuturora. (...) Ardealul nu s-a putut sustrage nici el penibilului flagel. Cel puţin două sute de mii de guri străine strigă zilnic aici (...) Majoritatea absolută a acestor oameni-columbaci e evreiască.
Fireşte, ci venind aici nu se mulţumesc să fie spectatori cu braţele încrucişate. Purtaţi de instinctul lor cunoscut după afaceri şi-au pus în mişcare degrabă aparatul complicat. O mare parte au congestionat oraşele supraîncărcate ca populaţie. A început specula şi corupţia, ca o avalanşă, pretutindeni. A început o transformare pripită a relaţiilor de proprietate. Mi se spune că în oraşele de la nord ale Ardealului fiecare palmă de pămînt e cumpărată de-aceşti rătăcitori fii ai lui Israel, care peste noapte şi-au preschimbat prezenţa provizorie în cetăţenie românească. La ţară s-au prelins de-asemeni, discret şi sigur, în toate colţurile. Ţăranii noştri sunt dezarmaţi în faţa lor şi şapte piei se trag zilnic de pe bietele sate copleşite de cîrciumi şi tot felul de întreprinderi care le secătuiesc. Aceasta este realitatea”.
„Monumentul lui Mihai Eminescu”, cuvântare rostită la Sîn Nicolaul Mare (1925): „Citiţi Doina lui, cîntecul năzuinţelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului. Pentru că politica naţională întemeiată pe puritatea de sînge si pe încercuirea în tradiţiile noastre seculare ca şi pe excluderea străinului exploatator n-a avut un mai luminos doctrinar decît pe poetul Luceafărului.”
„O mare rușine” (1925): „Se cunosc bunele sentimente de ocrotire cu cari toate guvernele franceze, de la unire încoace, ne-au dat mînă de ajutor, ca să nivelăm asperităţile întîmpinate în lupta de întărire a statului ieşit din străduinţele noastre comune.
(...) Guvernele franceze însă nu s-au oprit la drumul jumătate în tendinţa lor de înfrăţire intelectuală. Deodată cu energia cheltuită la noi au crezut că trebuie să atragă şi la institutele lor de învăţămînt generaţia care se creşte astăzi, pentru a o familiariza cu toate preceptele necesare. Cu acest gînd onest s-au făcut importante înlesniri materiale studenţilor noştri la Paris. În anii din urmă, guvernul francez a crezut că trebuie să meargă şi mai departe în solicitudinea lui amicală: a destinat 700 de mii de franci anual din bugetul Franţei cu scopul de a se acorda, ca ajutor, studenţilor români la universităţile franceze.
(...) Acum vine ruşinea care ne acoperă de ridicol. Am primit lista studenţilor beneficiari ai dărniciei protectoare, care angajează recunoştinţa şi onoarea ţării, şi-am constatat că abia treizeci de procente sunt români... Publicăm acest pomelnic în întregime aşa cum ni s-a trimis de la Paris. Cetiţi, vă rog, şi faceţi fiecare o judecată individuală. N-aveţi nevoie nici de acte de identitate, nici de certificate de botez. Simpla înşiruire a numelui lămureşte lotul. Urechea vă dezveleşte misterul: sunt în absoluta lor majoritate evrei, cei mai mulţi din casta cetăţenilor neofiţi, cari au exact atîta legătură de suflet cu ţărîna Basarabilor cît aveţi d-voastră cu apa Iordanului din Testamentul Vechi”.
Despre măsurile luate de Goga în calitate de prim-ministru citiți aici: „Portița” prin care primarul Chirica l-a putut promova pe fascistul Goga
„Fierbe în țară” (1923): „La dreptul vorbind o mişcare antisemită, propriu zisă, nu există în Ardeal decît a studenţilor din Cluj, cari pe lîngă un obiectiv naţional bine determinat au fixat şi o scamă de postulate vizînd suprasaturaţia evreiască de la Universitate. (...) Ce există însă în societatea românească faţă cu evreii din Ardeal? Să vorbim răspicat, fără falsurile şi subterfugiile negustorilor de marfă stricată, cu respectul de adevăr care e apanajul oamenilor civilizaţi. (...)
Ei bine, această notă antipolitică a evreimii de aici poartă vina principală şi iniţială a înăspririi de relaţiuni pe urma căreia societatea noastră şi-a înlăturat vechea bunăvoinţă.
Dar să luăm lucrurile pe rînd, cu măsura liniştei şi obiectivităţii. Din primele momente şi pînă cînd scriem aceste rînduri, evreimea din Ardeal, cu toate beneficiile politice şi culturale de care a învrednicit-o Congresul de pace, — această nouă revărsare a Nilului, — nu şi-a putut găsi locul în noua ordine de stat. Fără putinţă de mlădiere în materie politică, plină de exagerări şi de nevroză, indiscretă şi inadaptabilă, această populaţie în loc de a-şi căuta o formulă de apropiere, robită de speculaţiuni pur materiale, şi-a menţinut rostul de corp separat în cadrele statului român. Mai mult decît atît. Dintr-o ciudată înclinare spre paradox, care a constituit totdeauna unul din stigmatele rasei, evreii moşteniţi de noi în Ardeal, într-o vreme cînd coreligionarii lor din capitala Ungariei erau aruncaţi în Dunăre de către detaşamentele lui Horthy, aici s-au menţinut în rolul lor de maghiarofili iremediabili. în toată viaţa lor publică din Ardeal ci au afişat un maghiarism particular (...)
Aceste cete de lăcuste însă nu sunt martori impasibili ai stărilor de-aici, nici măcar consumatorii liniştiţi ai griului românesc. Prezenţa lor e un flagel economic. Reacţiunea împotriva lor e cea mai legitimă tresărire de autoconservare. Să nu ni se vorbească de placide idei umanitare şi de teorii egalitariste garnisite cu flori retorice, aş vrea să văd un colţ din Englitera sau din Normandia cum ar suporta o asemenea penetraţie parazitară”.
Citește și: VIDEO Florin Cîțu: Scenariu pesimist și scenariul optimist pentru pandemie - Newsweek LIVE
