Măsuri „istorice”, în Marea Britanie, împotriva migrației: Fără ajutoare sociale pentru refugiați
Marea Britanie ia măsuri dure împotriva migrației pentru a limita venirea migranţilor în Regatul Unit şi a contracara creşterea în sondaje a partidului anti-imigraţie al lui Nigel Farage.
Migranții nu vor mai primi ajutoare sociale, iar șederea va fi limitată în Regatul Unit.
Măsuri „istorice”, în Marea Britanie, împotriva migrației: Fără ajutoare sociale pentru refugiați
„Această ţară are o tradiţie mândră în primirea persoanelor care fug de pericol, dar generozitatea noastră îi atrage pe migranţii ilegali de dincolo de Canalul Mânecii", a declarat ministrul de interne Shabana Mahmood, citată într-un comunicat al ministerului său.
Două măsuri importante au fost anunţate în comunicate ale ministerului, în aşteptarea planului său detaliat care va avea loc luni, în Parlament. Guvernul va reduce mai întâi protecţia acordată refugiaţilor, care vor fi "forţaţi să se întoarcă în ţara lor de origine imediat ce se va considera că e sigur".
„Un bilet de aur a făcut să crească numărul solicitărilor de azil în Regatul Unit, făcându-i pe oameni să traverseze Europa, tranzitând ţări sigure, pentru a urca la bordul unor ambarcaţiuni improvizate. Voi pune capăt acestui bilet de aur”, a anunţat ministrul.
„Datorită condiţiile mai generoase din Regatul Unit”, refugiaţii pot în prezent să ceară să se instaleze aici definitiv, fără niciun fel de cheltuieli, după cinci ani petrecuţi în Regatul Unit, "fără a fi contribuit cu nimic” la economia ţării, a subliniat ministerul său.
Noul sistem va reduce durata şederii lor de la cinci ani la 30 de luni şi va mări de patru ori - de la cinci la 20 de ani - termenul necesar pentru a deveni rezident permanent, a adăugat Home Office.
Refugiaţii care vor să devină rezidenţi permanenţi mai repede ”vor trebui să muncească sau să studieze”, a mai precizat sursa citată.
Cealaltă măsură importantă este suprimarea accesului automat la ajutoare sociale - locuinţă, alocaţii financiare - pentru solicitanţii de azil.
Guvernul vrea să suprime aceste ajutoare ”pentru cei care au dreptul să muncească şi care se pot întreţine dar care aleg să nu o facă sau pentru cei care încalcă legea”, potrivit comunicatului.
Venit la putere în iulie 2024, guvernul lui Keir Starmer este sub presiune să limiteze numărul de migranţi noi şi să le restrângă drepturile. De mai multe luni, Partidul Laburist este devansat în sondaje de partidul Reform al lui Nigel Farage, care a făcut din chestiunea migranţilor principala sa temă de promovare.
În această vară, numeroase manifestaţii au avut loc în faţa hotelurilor care găzduiesc solicitanţi de azil, iar la o manifestaţie organizată de extrema dreaptă la Londra au participat până la 150.000 de persoane, potrivit poliţiei.