În anii ’80, frontiera româno-iugoslavă ajunsese cea mai sângeroasă graniță a Europei.
Se fugea și mai la nord: numai în 1988, ajunseseră ilegal în Ungaria peste 4.000 de cetățeni români.
Câteva sute fuseseră împușcați.
Pe zeci de kilometri, la granițele României cu Iugoslavia sau cu Ungaria se instauraseră zone de control unde grănicerii aveau liber să tragă. Riscurile erau imense. Cei care au eșuat au ajuns în pușcărie, atunci când nu au căzut răpuși sub gloanțe.
Daniel Marcu a fugit din țară, în 1989, înotând prin apele înghețate ale râului Mureș. Grănicerii au deschis focul, dar nu l-au nimerit.
Fugea pentru că nu voia să semneze procesele verbale cu producțiile-record la hectar de porumb ale comuniștilor.
După Revoluție, până în momentul aderării la Uniunea Europeană, românii tot nu au avut libertatea de a călători.
România a avut câteva luni de grație. „Mineriadele“ au convins Occidentul că la București s-a instaurat comunismul cu față umană. Și au ferecat granițele.
Mai bine de un deceniu și jumătate după Revoluție, alte sute de mii de români au trecut, tot ilegal, în Vest. Se fugea noaptea, plătind călăuze, prin ploaie, zăpadă sau frig, dormind prin barăci sau sub cerul liber, mergând zeci de kilometri pe jos.
Părăseau o Românie unde se instaurase anarhia economică, sărăcia și disperarea.
În numai patru ani, Vasile Miclea avea să fugă de șapte ori. A fost întors, fie de dragostea pentru copil și soție, fie de grăniceri.
Vasile Miclea se numără printre cei patru milioane de români care trăiesc, azi, în afara granițelor țării. Daniel Marcu a fost prins de Revoluție în lagărul de la Graz.
Finalul fericit al acestor povești de viață este că, azi, niciunul nu regretă alegerea făcută în urmă cu aproape 30 de ani.
Citește dosarul integral „Frontieriștii”
De șapte ori, ilegal, peste graniță
Spre libertate, prin apele reci ale Mureșului
Iuliu Maniu, cel mai însemnat „fugar” de după instalarea comuniștilor
