Cine a fost domnul Țării Românești care s-a înecat în Dunăre? Este unul dintre conducătorii de mică importanță din istoria Munteniei, iar finalul i-a încununat „opera”. Totuși, marele său merit a fost că l-a promovat pe Mihai Viteazaul în cele mai înalte dregătorii ale țării.
Cine a fost domnul Țării Românești care s-a înecat în Dunăre? L-a promovat pe Mihai Viteazul
Ștefan Surdul este unul dintre domnitorii Țării Românești care a rămas doar ca o notă de subsol în istoria noastră.
Totuși, în ciuda domniei scurte, el a avut cel puțin meritul de a-l fi promovat pe Mihai Viteazul în funcții tot mai importante.
Ironia soartei a făcut ca sfârșitul lui Surdul să-i fie adus chiar de lupta pierdută, ceva mai târziu, contra voievodului primei Uniri a Țărilor Române.
Ştefan Surdul era fiul legitim al năprasnicului Ion Vodă cel Viteaz, domnul Moldovei între februarie 1572 şi iunie 1574), rezultat din mariajul acestuia cu Maria, fiica pârcălabului de Hotin, Lupe Hurul.
Referitor la porecla sa, cronicarii ne informează că „i-au zis Surdul” încă de pe când trăia, cel mai probabil din cauza unor probleme pe care le avea cu auzul.
Dar acest lucru, nefiind o diformitate fizică vizibilă, el a putut emite pretenții la tron.
Citește și: Cine a fost domnul Moldovei care muta singur un tun? Episodul unic petrecut la teribila sa moarte
Ștefan Surdul a condus Ţara Românească, din iunie 1591 şi până în noiembrie 1592, deci aproape un an și jumătate.
Ca fapt divers, în afară de Ştefan Cantacuzino, domn al Țării Românești între 25 martie 1714 şi 25 decembrie 1715), a fost singurul voievod al acestei ţări care a purtat numele de Ştefan.
S-a căsătorit pe la 1591 cu una dintre fiiicele lui Andronic Cantacuzino, un foarte bogat şi influent membru al comunităţii greceşti, din capitala Imperiului Otoman, pentru a beneficia de susținerea acestuia.
O dovadă, că lucrurile au stat aşa, este păstrarea lui Mihai Viteazul - a cărui mamă, Teodora, era sora lui Andronic - în Sfatul domnesc, din timpul cârmuirii sale, conform articolului scris de profesorul Tiberiu Ciobanu, apărut în revista Agero și preluat de eugenmanea.wordpress.com.
Viitorul înfăptuitor al primei Uniri a Țărilor Române a fost numit de Ștefan Surdul în dregătoria de mare postelnic şi chiar în cea de locţiitor al marelui ban, pentru ca mai apoi, să fie înălţat la rangul de mare agă.
Mihai Viteazul a fost promovat în cele mai înalte funcții din Țara Românescă de Ștefan Surdul - Foto: Arhiva
Fiul lui Ion Vodă ce Viteaz a dobândit tronul cu mare dificultate şi abia după ce a promis să achite integral sumele datorate la Înalta Poartă, de către Mihnea al II-lea Turcitul (domnitor al Munteniei, între 1577-1583 şi 1585-1591).
În cel dintâi hrisov, redactat de Cancelaria domnească a Ţării Româneşti, la Bucureşti, în 11 iunie 1591, Ştefan Surdul se prezintă drept „fiul marelui şi preabunului Ion voievod”, el trăgându-se, deci, din familia domnitoare moldoveană a Muşatinilor.
Şi în această privinţă ne confruntăm cu un caz aparte, căci, în afară de el, doar Alexandru cel Rău (domn al Munteniei, între 1592 -1593), care era fiul lui Bogdan Lăpuşneanu (domn al Moldovei între1568 - 1572) şi, prin urmare, un Muşatin, nu mai întâlnim nici un reprezentant al dinastiei princiare moldave printre voievozii Ţării Româneşti. I
Scurta domnie a lui Ştefan Surdul s-a caracterizat, în plan social, din păcate, prin măsuri extrem de aspre luate împotriva ţărănimii dependente.
Citește și: Care a fost secretul ascuns despre Mircea cel Bătrân? A rivalizat cu Ștefan cel Mare la acest aspect
El a autorizat, printre altele, pe marii proprietari funciari, laici şi ecleziastici să se despăgubească din bunurile unor sate din care fugiseră mai mulţi vecini, fenomen foarte răspândit în vremea sa datorită dărilor apăsătoare la care erau supuşi aceştia.
Documentele arată că deși la 18 iulie 1592, Alexandru cel Rău, vărul său primar, fusese deja desemnat domn în locul său, Ștefan Surdul a mai domnit câtea uni și după această dată.
Astfel, ultimul act cunoscut şi păstrat până astăzi, de la Ștefan Surdul este de la 16 august 1592.
Astfel într-un zapis redactat la acea dată de către „Stanciul logofăt sluga banului Mihai (indiscutabil Mihai Viteazul)”, aflăm că respectivul „logofăt” al Băniei Olteniei l-a întocmit „în zilele lui Io Ştefan voievod”.
De asemenea, luând în considerare şi cronica internă a ţării aflăm că Ştefan Surdul „a stat la domnie un an şi jumătate”, lucru posibil doar dacă şi-ar fi încheiat guvernarea cel mai devreme prin octombrie 1592.
Înlăturat de la domnie, Ştefan Surdul va fi exilat, pentru o scurtă perioadă de timp, pe insula Chios, însă, puternic susţinut de Gazi Ghirai al II-lea, hanul Crimeii și de Sinan paşa Kogea, marele vizir al Imperiului Otoman el dobândeşte, în noiembrie 1594, tronul Moldovei, adică cel ce fusese ocupat de ilustrul său tată.
Domnitorul de atunci, Aron Vodă Tiranul (septembrie 1591 – iunie 1592; octombrie 1592 – aprilie 1595), îi supărase pe turci, ridicând steagul revoltei antiotomane și fusese mazilit.
Citește și: Cine a fost domnitorul român care și-a făcut calul boier? Se plimba cu o trăsură trasă de cerbi
Ceremonialul sărutării mâinii padişahului (care însemna, practic, investirea sa oficială ca domn) a avut loc, după 27 noiembrie 1594, dar preconizata sa plecare spre Moldova, în fruntea unei armate turceşti, pentru a-l alunga pe răzvrătit se va petrece, abia, la finele lunii ianuarie 1595, mai scrie sursa citată.
Surdul s-a îndreptat spre Dunăre, însoțit de 8.000 de războinici otomani puşi la dispoziţia sa, de către sultan, pentru a-i asigura protecţia şi a-l impune, dacă era nevoie, cu forţa la domnie
Ajunse la Silistra, trupele sale vor fi, însă, înfrânte de către forţele armate munteano-ardelene, conduse chiar de Mihai Viteazul, în persoană, care, între timp, preluase tronul Țării Românești. Alte surse spun că ân fruntea acestei armate s-ar fi aflat banul Mihalcea.
Oricum ar fi fost, atunci și-a găsit Ștefan Surdul pieirea. Cronicile spun că oștirea otomană care-l sprijinea a încercat să treacă Dunărea înghețată „în partea Brăilei”, ocazie cu care „pierind acolo şi Ştefan Vodă”.
Astfel, se ştie cu certitudine că, în împrejurarea respectivă, „însuşi Ştefan voievod s-a înecat în albia Dunării” („ipse autem Stephanus Voivoda in glacie Danuby substitit”).
Despre sfârşitul său tragic vorbeşte, într-un raport diplomatic, datat 12 februarie 1595, şi Edward Barton, ambasadorul Angliei la Istanbul.
Ștefan Surdul, spre deosebire de îndrăznețul său tată, a fost o fire slabă, înșiși turcii considerându-l prea moale pentru a guverna o țară.
Dar a rămas în istorie cu meritul- nu mic - de a-l fi promovat pe Mihai Viteazul în cele mai înalte dregătorii din Ţara Românească, netezindu-i, astfel, calea spre domnie și spre actul Unirii de la 1600.
