Au urmat demisiile tuturor membrilor comisiei, ceea ce a determinat căderea întregului executiv european – fapt fără precedent în istoria UE.
Demisiile lor au fost urmarea presiunilor dure ale Parlamentului European, care a amenințat comisia cu o moțiune de cenzură.
La acel moment, mai mulţi comisari erau acuzaţi de fraudă. Cazul cel mai cunoscut era al lui Edith Cresson, comisar pentru cercetare, nominalizată de Franța.
Ea era acuzată de favoritism deoarece şi-a angajat un prieten, dentistul din orașul ei natal, sub titlul de „consilier ştiinţific“, un post fictiv.
În plus, Cresson ar fi oferit cunoştinţelor ei contracte într-un mod lipsit de transparenţă, contrar normelor UE. Scandalul a izbucnit când un funcţionar a redactat un raport acuzator care a ajuns la presă.
Demisia comisiei Santer a schimbat relația dintre executiv și legislativul european. Audierile viitorilor comisari în comisiile Parlamentului European au devenit mult mai dure. Din 1999, OLAF veghează asupra intereselor financiare ale UE.
În 2006, Curtea Europeană de Justiție a decis că Edith Cresson a încălcat regulile UE, dar nici măcar nu i-a retras pensia de care beneficia, în calitate de fost comisar european – avocatul curții recomandase tăierea a 50%. Ea primea 46.000 de euro, pe an, în 2006.
Un an de pandemie COVID-19
14 martie 2020: Președintele Klaus Iohannis anunță că, din 16 martie, decretează stare de urgență în România, pe fondul pandemiei de coronavirus.
Pe fondul unor dezinformări ale Antenei 3, românii golesc rafturile magazinelor.
Au urmat două luni de stare de urgență, apoi starea de alertă, care s-a prelungit până în prezent.
Peste 800.000 de români au avut COVID-19, iar peste 20.000 au murit, după contractarea bolii. România se pregătește acum de valul al treilea al pandemiei.
Naziștii anexează Austria
12 martie 1938: Germania nazistă anexează Austria – „Anschluss”. La ora 05.00 dimineața, Himmler și Heydrich ajung în Viena, iar, jumătate de oră mai târziu, trupele naziste trec granița.
În aceeași zi, la 16.00, Hitler ajunge în orașul său natal, Braunau. În primele ore după anexare, zeci de mii de oameni sunt arestați doar în Viena.
Primele transporturi către lagărul de la Dachau au loc din 1 aprilie 1938. Austria își va recăpăta independența abia în 1945, când Aliații declară nul actul anexării.
Legea învățământului, adoptată
23 martie 1898: Se adoptă Legea învățământului secundar și superior, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care prevede că școala secundară pentru băieți cuprinde opt ani de studiu, cu două cicluri, cu planuri de învățământ separate pentru cele trei secții - clasică, reală și modern.
Fetele pot urma o școală secundară separată. Este reformat învățământul superior.