Șeful CFR: rate de 14.000€, la venituri 9.300€. Și-a luat apartament la Dubai de 1.022.843€

DE Petre Bădică | Actualizat: 09.07.2025 - 13:41
Șeful CFR: rate de 14.000€, la venituri 10.500€. Și-a luat apartament la Dubai de 1.022.843€   - Foto: INQUAM PHOTOS / Profimedia Images
Șeful CFR: rate de 14.000€, la venituri 10.500€. Și-a luat apartament la Dubai de 1.022.843€ - Foto: INQUAM PHOTOS / Profimedia Images
Traian Preoteasa - Foto: INQUAM PHOTOS / Profimedia Images
Traian Preoteasa - Foto: INQUAM PHOTOS / Profimedia Images

Șeful CFR, Traian Preoteasa plătește rate de 14.000€, la venituri de 9.300€. Și-a luat apartament la Dubai de 1.022.843€ pe care nu îl poate plăti din veniturile la vedere. Acum 4 ani a început să plătească rate și pentru un penthouse de 330.000 € pentru care iarăși nu avea bani.

SHARE

Traian Preoteasa este șeful CFR Călători, companie cu datorii de 1.200.000.000 lei și pierderi de 200.000.000 lei într-un singur an.

Citește și: 16 tipuri de sporuri la CFR care are 50.000.000€ pierderi. Directorul își cumpără apartamente de lux

Preoteasa a lucrat toată viața doar la stat, dar jonglează cu milioanele de euro. Recent și-a cumpărat un apartament în Dubai pentru care a plătit 1.022.843 euro. 

El a spus, cu câteva săptămâni în urmă, că nu vrea să moară de foame și că, în 2024, a avut venituri de 11.000 euro. Din declarația sa de avere depusă în 2025 reiese că a avut venituri medii de 10.300 euro.

Problema este că apartamentul din Dubai a produs cam puțin. Veniturile declarate de Preoteasa sunt cu aproape 5.000 de euro mai mici decât datoriile.

Șeful CFR: rate de 14.000€, la venituri de 9.300€. Și-a luat apartament la Dubai de 1.022.843€

Anul trecut, Traian Preoteasa a plătit rate, la diverse credite, mai mari cu 4.000 - 5.000 de euro decât veniturile sale declarate. L-a dezechilibrat financiar achiziționarea unui apartament în Dubai pentru care a plătit un pic peste 1.000.000 euro.

Din chiria de la acest apartament a câștigat 2.000 de euro pe lună. Preoteasa ar avea nevoie de vreo 40 de ani să își acopere investiția. Dacă piața imobiliară ar merge bine. 

Datorii Traian Preoteasa, potrivit declarației de avere depuse în 2025:

ING - 60.000 lei

Unicredit - 200.000 lei

Persoane private - 230.000 lei

Apartament Dubai: 4.397.000 AED, adică 1.022.843 euro care trebuie restituit în 7 ani

Total datorii 1.120.800 euro.

Fără dobândă, ar trebui să plătească în 7 ani - 13.300 euro/lună

Cu dobândă de 5%, ar trebui să plătească suma de 1.176.800 euro. Rata pe lună de 14.000 euro.

Venituri Traian Preoteasa în 2024:

Director CFR - 289.319 lei

Mandat Consiliul Administrație Metrotrex - 37.524 RON

Chirie - 32.076 lei

Chirie Dubai - 120.000 AED adică 27.914 euro

Dobânzi - 61.633 lei

Venituri din România - 7.000 euro /lună

Venituri Dubai - 2.300 euro

Venituri Traian Preoteasa în 2024 - 9.300 euro pe lună.

Director CFR Călători are rate de 14.000 euro pe care le plătește din venituri declarate de 9.300 euro.

Inginerii financiare cu Traian Preoteasa

Apartamentul din Dubai nu e prima achiziție dubioasă făcută de Preoteasa. 

El și-a cumpărat un penthouse, în rate, de 330.000 euro achiziționat în 2020. Preoteasa s-a angajat să îl plătească în 4 ani. La acea dată, Preoteasa avea venituri de 2 ori mai mici decât ratele. După ce a plătit rate 3 ani, apartamentul a dispărut din declarația de avere.

Întrebat de Newsweek, Preoteasa a refuzat să explice de unde a avut bani.

Investigația este mai jos:

Citiți și: Fără bani în cont, șeful CFR Călători plătește rate de 8.000€, la venituri de 4.700€. Își ia și Audi

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te