TREI ANI DE COLECTIV „Supraviețuitorii o să îți spună că nu s-a schimbat nimic“

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 27.10.2018 - 10:19

153 de secunde este primul spectacol de teatru care aduce pe scenă un eveniment recent care a marcat profund România: incendiul din clubul Colectiv.

SHARE

153 de secunde a durat incendiul care a ucis 64 de persoane în noaptea de 30 octombrie 2015. Spectacolul despre această tragedie, regizat de Ioana Păun, va avea premiera sâmbătă, 27 octombrie, la ora 19.30, la Centrul Național al Dansului din București, marcând trei ani de la drama care nu are încă toate răspunsurile.

Echipa proiectului a întâlnit supraviețuitori ai incendiului, a avut discuții ample cu psihologi care au lucrat cu familiile victimelor, a monitorizat aparițiile mediatice. Ioana Păun a povestit pentru  Newsweek România despre cum a văzut și trăit momentul Colectiv.

Newsweek România: „153 de secunde“ e un mix de sentimente, personalități și atitudini. Care crezi că e cea mai importantă componentă a momentului artistic?

Ioana Păun: Sunt două foarte importante, faptul că sunt mulți tineri pe scenă, care performează și care degajă un anumit tip de energie pe care nu poți să îl obții decât prin prezența a foarte mulți oameni, că simți că e despre o generație și am ținut foarte mult la ei și a fost dificil să îi aducem pe toți la repetiții, dar e o componentă ultra importantă, că simți cumva ceva ce nu poți să reconstitui sau să sugerezi prin alte forme și ei chiar trăiesc și li se întâmplă multe chestii. Spectacolul începe cu ei și au un moment în care fac un pogo de
7 minute, care e foarte obositor pentru ei și tu te simți ca într-un club. Mai au o scenă în care plâng mult, în care degajă o stare unică.

Mai este încă o componentă: un obiect care reconstituie container-ul din COLECTIV, un fel de structură din metal care a fost foarte prezentă când s-a vobit de incendiu, pentru că acolo s-au blocat foarte mulți oameni. Era și foarte rigid, s-a încins foarte tare. 

A fost efectiv un loc în care s-au blocat oamenii și noi l-am reconstituit. Ca dimensiune e identic, dar ca estetică sau ca look pare ca un fel de ADN, ca o chestie chimică. Practic nu se întâmplă nimic cu el, nu joacă nimeni cu el, dar e acolo pe tot parcursul spectacolului, pare că nu o să dispară niciodată din viața noastră. Ăsta a fost pariul spectacolului. Să nu reproducem niciodată, nimic explicit, nimic din incendiu, ci să transformăm în ceva mai abstract. 

Colectiv e un subiect sensibil, față de care fiecare dintre noi am reacționat diferit. Spectacolul tău se concentrează pe o anumită categorie de vârstă, crezi că asta a influențat felul în care oamenii au trecut prin această tragedie?

Da, păi dacă sunt oameni de vârsta ta acolo, normal că te identifici altfel decât dacă se întâmpla... într-o casă de bătrâni. În momentul în care e un fel de proximitate și ceva rezonează în tine... Și faptul că ascultau muzică și că erau într-un club, erau tineri, cred că asta face generația să se identifice. 

Valul de ură care a apărut din partea unora cred că a fost o formă de protecție. O formă în care încerci să te protejezi și să ai senzația că ție nu ți se poate întâmpla așa ceva, pentru că în fața șocului, oamenii reacționează în moduri paradoxale. Cu toate că ei ar simți compasiune sau ar empatiza cu ce e acolo, din anumite motive aleg să fie hateri, nu pentru că nu le pasă. Nu există echivoc în raportarea la Colectiv, nu poți să zici că ai variante de ales, doar că preferi să te distanțezi.

Reacția bisericii a fost o trădare, pe de altă parte. Te aștepți ca preoții să te susțină. Cred că în momentele alea în care toată lumea avea nevoie de susținere, te așteptai ca biserica să fie cel mai aproape. Nu înțeleg ce au vrut să demonstreze.

Care crezi că e cel mai important lucru pe care l-a învățat sau nu societatea românească, după Colectiv?

Nu cred că societatea e una singură, cred că sunt mai multe grupuri sociale în această societate mare. Unele au învățat, altele nu, altele au ignorat sau nu i-a atins. Cei din jurul vârstei de 30 de ani cred că am învățat să fim mai aproape unul de celălalt sau să ne dăm seama că suntem abandonați de restul structurilor de stat sau cum să ne bazăm unul pe celălalt sau că putem să ne ajutăm reciproc.

 Cred că am trăit cu senzația că am dat jos un guvern, lucru care e o poveste cu final fericit și care a fost ca un ajutor psihic pentru oamenii care au venit să protesteze. Cred că a trezit la realitate mulți tineri  care trăiau în lumi paralele cu lumea politică care îi guverna și au început să își dea seama că trăiesc într-o țară, că există un guvern, că există niște probleme la care nu pot să închidă ochii. 

Mulți au spus că, pentru ei, acela a fost primul protest la care au mers. Când îți dai seama că simți la fel cu un grup atât de mare de oameni, prinzi putere. Din păcate, dacă vorbești cu supraviețuitorii, o să îți spună că nu s-a schimbat nimic. 

Ioana Păun a recreat pe scenă containerul care s-a dovedit o capcană pentru cele 64 de victime 


Fișă tehnică153 de secunde

Regia: Ioana Păun

 Scenografia: Cătălin Rulea

 Documentare: Laura Ștefănuț, Smaranda Nicolau

 Scenariu: Svetlana Cârstean

 Coloanasonoră: Sillyconductor

 Mișcare: Andreea David

 Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Claudia Chiraș, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian  Voina

 Producătoare: Biatrice Cozmolici

 Razvan Leucea – imagine, video

 Comunicare: Evantia Barca

 Artistă asociată: Nicoleta Lefter

_____________________________

Newsweek România apare și pe print. Vezi aici ediția cu numărul 25.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2018 NEWS INTERNATIONAL S.A.