Ziua în care Trump a pierdut. Franța, Germania, Marea Britanie, UE l-au felicitat pe Joseph Biden

DE Adina Mutăr | 10.11.2020 - 22:49
sursă AFP
sursă AFP

Marți, premierul Marii Britanii, cancelarul Germaniei, președintele Franței și șefa diplomației UE i-au transmis felicitări noului președinte ales al SUA, Joseph Biden. Trump nu mai are la ce spera cu procesele sale împotriva „fraudelor” electorale.

SHARE

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, l-a felicitat, marţi, pe Joseph Biden pentru victoria în scrutinul prezidenţial din Statele Unite şi a pledat pentru consolidarea parteneriatului bilateral.

„Tocmai am vorbit cu Joe Biden pentru a-l felicita pentru victoria în alegeri”, a anunțat Boris Johnson pe Twitter.

„Aştept să consolidăm parteneriatul între ţările noastre şi să colaborez cu el în priorităţile comune: contracararea încălzirii globale, promovarea democraţiei şi relansarea după pandemie”, a precizat Boris Johnson.

Tot marți, președintele Franței, Emmanuel Macron, a discutat cu Joe Biden despre o viitoare cooperare în lupta împotriva pandemiei și împotriva amenințării schimbărilor climatice, precum și despre securitate și dezvoltare în Africa, potrivit unui comunicat publicat de echipa de tranziție a lui Biden.

Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, i-a transmis șefului statului francez că dorește „revitalizarea relațiilor bilaterale și transatlantice, în special prin NATO și Uniunea Europeană”.

Cancelarul german Angela Merkel i-a telefonat marţi lui Joe Biden pentru a-l felicita pentru victoria în alegerile prezidenţiale din SUA şi pentru a-şi exprima „dorinţa pentru o colaborare strânsă şi bazată pe încredere”, a anunţat Cancelaria de la Berlin.

Angela Merkel şi preşedintele american ales au convenit asupra faptului că este extrem de importantă colaborarea transatlantică, date fiind numeroasele provocări la nivel mondial”, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului, Steffen Seibert, într-un scurt comunicat.

Cu aceeaşi ocazie, Angela Merkel i-a transmis felicitări şi vicepreşedintei alese Kamala Harris, care va fi prima femeie de culoare ajunsă în această poziţie.

Uniunea Europeană l-a invitat marţi pe preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, să întoarcă pagina trecutului şi să accepte un nou parteneriat transatlantic, „coloana vertebrală a unei noi alianţe globale”. 

„Ştim că nu putem reveni la ceea ce a fost. Nici în ce priveşte comerţul, nici asupra Parteneriatului transatlantic pentru comerţ şi investiţii (TTIP). Avem nevoie de o nouă abordare. Pentru că lumea întreagă s-a schimbat, la fel ca Statele Unite şi Europa”, a precizat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs prin videoconferinţă cu ambasadorii la Bruxelles ai statelor membre UE.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 1
My To 28 ianuarie 2025 15:14
#1

America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.



Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America, Coreea De Sud, Taiwan, Turcia, Israel, Și Europa.



Lumea Trebuie Să Știe Că: Se Poate Călătorii Fără Viză În America.



Ceva Frumos Din America:

https://youtu.be/M69jhkxhT_I?si=344s6Tcpy1UFQqMP




Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te