SUA lansează submarinul fără echipaj ce recuperează drone Naviator, cele mai letale din lume. Ceea ce se dorește este ca cele două platforme să poată parcurge procesele de implementare și recuperare în mod autonom, fără nicio implicare umană.
Valoarea totală a contractului, care a fost atribuit oficial la 8 noiembrie, este de 3,7 milioane de dolari, dacă toate opțiunile sunt funcționale.
SUA lansează submarinul fără echipaj ce recuperează drone Naviator, cele mai letale din lume
Sistem Subsurface Autonomous Naviator Delivery (SAND) trebuie să poată lansa și recupera Naviator „fără un om în buclă”, potrivit unei scurte declarații despre înțelegerea cu SubUAS.
Drona Naviator aflată în centrul acestui proiect se află în dezvoltare de la începutul anilor 2010, parțial cu ajutorul finanțării militare americane prin programul Small Business Innovation Research (SBIR), potrivit thedrive.com.
SubUAS a fost fondată în 2016 pentru a se ocupa exclusiv de Naviator, care a fost creat inițial de o echipă condusă de F. Javier Diez, profesor asociat la Universitatea Rutgers din New Jersey.
Naviator seamănă cu o dronă tipică cu quadcopter, dar este concepută special pentru a se putea deplasa sub apă, precum și pentru a zbura și a trece fără probleme de la un mediu la altul.
Citește și: VIDEO Armata SUA, exerciții militare multinaționale continue în Pacific. China nu mai are loc
Drona este mai rapid de implementat decât vehiculele subacvatice cu operare la distanță (ROV) și este, de asemenea, capabilă să își atingă ținta mai rapid prin zbor, ceea ce o face de neoprit și cu atât mai letală.
Odată plecată în misiune, drona înoată, zboară, schimbă mediul fără probleme și nu pierde din vizor ținta.
Are capabilități de misiune încorporate mai lungi decât dronele de dimensiuni similare și utilizează GPS-ul precis și menținerea vizuală a poziției, precum și modul de santinelă cu geamanduri care economisește energie.
Citește și: VIDEO SUA au conceput arma perfectă într-un război cu China. Pentagonul a comandat 1.000 de bucăți
Platforma poate apărea de nicăieri, trimite date, poate primi instrucțiuni noi și poate începe o nouă misiune.
De asemenea, „Naviator este capabilă de operare fără legături cu control de la distanță al pilotului și capacitatea de a efectua misiuni autonome”, după cum o prezintă site-ul web al SubUAS, care precizează că versiuni mai mici ale dronei pot ataca în roiuri.