„Acele 50 de secunde în care Erdogan l-a făcut pe Putin să aştepte, părând descumpănit în faţa camerelor de filmat, spun mult despre cât de multe s-au schimbat după Ucraina”, a glumit Joyce Karam, senior corespondent al National News. Vizita de marţi în Iran a fost prima călătorie a liderului de la Kremlin în afara fostei Uniuni Sovietice de la invazia Ucrainei de către Moscova.
Those 50 seconds that Erdogan made Putin wait, looking frazzled in-front of cameras say plenty of how much has changed after Ukraine: pic.twitter.com/giGirqaYYP
— Joyce Karam (@Joyce_Karam) July 19, 2022
Vladimir Putin i-a mulţumit preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu care s-a întâlnit la Teheran, pentru eforturile de a debloca exporturile de cereale pe Marea Neagră. "Graţie medierii dumneavoastră, am avansat. Este adevărat că nu sunt încă reglate toate chestiunile, dar lucrurile se mişcă şi acesta este un lucru bun", a afirmat Vladimir Putin, potrivit Kremlinului, citat de cotidianul Le Monde.
Citește și: VIDEO Putin, mic, șchiop, cu o mână inertă, în Iran după drone: imaginea Rusiei „victorioase”
"O reuniune pe tema exporturilor de cereale probabil va avea loc săptămâna aceasta. Urmează să fie abordate aspectele tehnice: instalarea unui centru operaţional în Istanbul, controale comune privind accesul şi ieşirea din porturi, securizarea navigaţiei pe culoare speciale", a afirmat luni ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.
Citește și: China ameninţă SUA cu „măsuri ferme şi puternice” dacă Nancy Pelosi vizitează Taiwanul
Vladimir Putin s-a întâlnit marţi, la Teheran, cu preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, şi cu cel al Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
După discuţiile din Iran, negocieri în format multilateral pe tema reluării exporturilor de cereale din Ucraina vor avea loc în Turcia, cel mai probabil la Istanbul, cu prezenţa reprezentanţilor Moscovei, Kievului, Ankarei şi Naţiunilor Unite, potrivit News.ro