În clipele de dinaintea accidentului aviatic de duminică, cel mai tragic din Nepal din ultimele decenii, patru prieteni din India care se aflau la bord au început să transmită live pe Facebook momentul aterizării.
Se îndreptau spre Pokhara, unde voiau să viziteze temple și să se dea cu parapanta în munți. „Este cu adevărat distractiv”, se aude în înregistrare unul dintre bărbați strigând entuziasmat în timp ce privește orașul de sus, iar avionul se pregătește de aterizare.
Se aud prietenii lui râzând și glumând în timp ce unul dintre ei îl fotografiază pe Sonu Jaiswal, în vârstă de 29 de ani, tată a trei copii, care avea în India o mică afacere. În avion atmosfera era calmă și nu fusese făcut niciun anunț de urgență sau vreun avertisment.
Brusc însă avionul se prăbușește cu un vuiet puternic, iar zgomotul prăbușirii sunt surprinse de camera telefonului, înainte ca ecranul să fie cuprins de flăcări.
Pe ecran încă se văd resturile arzând ale aeronavei, iar după aceea nu se mai aude nicio voce. Îngrozitorul videoclip arată că niciunul dintre cei 68 de pasageri și patru membri ai personalului de la bord nu bănuia că avionul era în pericol.
Vishal Koswal, în vârstă de 21 de ani, prieten apropiat al celor patru bărbați care se aud în videoclip, a confirmat autenticitatea imaginilor.
The last video from the plane
— NEXTA (@nexta_tv) January 15, 2023
A video is circulating on Twitter, allegedly from the cabin of a plane that crashed today in #Nepal.
The as the result of plane crash 72 people died, including 4 Russian citizens. pic.twitter.com/qhe5ngH6F7
El i-a identificat pe cei patru bărbați, toți din districtul Ghazipur din statul Uttar Pradesh, ca fiind Jaiswal în vârstă de 29 de ani, Anil Rajbhar în vârstă de 28 de ani, Vishal Sharma în vârstă de 23 de ani și Abhishek Singh Kushwaha, în vârstă de 23 de ani, care au plecat către Nepal în 12 ianuarie. Și poliția locală le-a confirmat identitatea.
Koswal a spus că a vrut și el să meargă cu cei patru prieteni în călătorie în Nepal, dar a trebuit să rămână acasă pentru un deces în familie.
Citește și: VIDEO Ucrainenii distrug o întreagă unitate rusă Wagner cu o singură lovitură HIMARS în Soledar
În timpul călătoriei, el vorbise cu ei de multe ori prin apeluri video, inclusiv cu câteva ore înainte de accident. „Sonu ne arăta munții din jur și era în mod clar entuziasmat, la fel și noi”, a spus Koswal.
„Mi-a spus la telefon că, după ce vor ateriza în Pokhara, vor vizita niște temple acolo și apoi, seara, se vor întoarce acasă cu trenul”.
Citește și: „Răzbunătorii”, piloții mercenari care ar putea lupta pentru Ucraina pe avioane F-16
Până acum au fost găsite trupurile a 68 dintre cei care se aflau în aeronavă. Ceilalți patru sunt căutați în continuare, dar speranța practic s-a stins că va fi găsit cineva în viață.