VIDEO Momentul în care Rusia folosește rachete termobarice în Mariupol. Un carnagiu la Azovstal

DE Elena Andrei | Actualizat: 04.05.2022 - 20:36
VIDEO Momentul în care Rusia folosește rachete termobarice în Mariupol. Un carnagiu la Azovstal / Profimedia
VIDEO Momentul în care Rusia folosește rachete termobarice în Mariupol. Un carnagiu la Azovstal / Profimedia

Forțele ruse au folosit rachete termobarice care distrug plămânii pentru a bombarda oțelăria Azovstal din Mariupol. Încă se mai aflau civili în subterane. Nu se mai știe nimic de soarta acestora și a ultimilor soldați ucraineni care au apărat acest punct strategic.

SHARE

Comunicațiile s-au pierdut și autoritățile se tem pentru viața a sute de civili care se află înăuntru. Doar 101 au fost scoși din subteranele Azovstal în timpul unei încetări a focului.

Ucraina a cerut prelungirea încetării focului, astfel încât toți civilii să poată ieși, dar marți Rusia a acuzat trupele de la Kiev că „profită de pauză” pentru a stabili noi poziții de apărare și a reluat bombardamentele.

Căpitanul Sviatoslav Palamar, comandantul adjunct al Batalionului Azov care apără uzina, a fost ultimul care a comunicat situația, marți seara. El a spus că un atac asupra oțelăriei a început marți după-amiază, cu tancuri, vehicule blindate și „un număr mare de unități de infanterie”.

„Vom face tot posibilul pentru a respinge acest asalt”, a spus el în ultimul său mesaj video înainte de a se întrerupe comunicațiile, potrivit Daily Mail.

Dacă Azovstal va cădea, înseamnă că Rusia va prelua controlul asupra întregului port Mariupol, cel mai mare oraș capturat de forțele lui Putin.

De asemenea, ar oferi Kremlinului un impuls uriaș de propagandă înaintea paradei anuale de Ziua Victoriei de la Moscova de la 9 mai, care marchează capitularea Germaniei naziste.

Primarul Mariupolului, Vadim Boicenko, a declarat televiziunii ucrainene că în oraș se desfășoară anumite „acțiuni”.

„Rușii înlătură urmele crimelor pe care le-au comis”, a spus el.

Citește și

Primarul Vadim Boicenko: Au loc lupte violente. Am pierdut contactul cu băieţii

Rusia amenință că atacă transporturile NATO de arme. România analizează dacă trimite sprijin militar

O astfel de „scenă a crimei” există la teatrul din Mariupol, o clădire cu adăposturi antiaeriene, care a găzduit sute de civili până a fost bombardată de ruși.

Anchetatorii au declarat miercuri pentru Associated Press că atacul ar fi ucis cel puțin 600 de persoane, inclusiv copii, dublu față de estimarea inițială făcută de ucraineni.

Kievul a comunicat miercuri că Moscova plănuiește o paradă în orașul cucerit Mariupol, în încercarea de a-și revendica o victorie importantă după două luni de lupte.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te