VIDEO Lansare reușită pentru cea mai lungă misiune spațială chineză cu echipaj uman

DE Elena Andrei | 15.10.2021 - 22:03

Trei cosmonauți chinezi, inclusiv o femeie, au fost lansaţi vineri spre viitoarea staţie spaţială a Chinei, aflată încă în construcţie, la bordul căreia vor rămâne timp de şase luni, o durată record pentru programul spaţial al acestei ţări.

SHARE

Vehiculul spaţial Shenzhou-13 a fost lansat vineri la ora 16:23 GMT cu racheta Long March 2F,  de la centrul de lansări Jiuquan din deşertul Gobi, nord-vestul Chinei.

Cei trei cosmonauți urmează să ajungă la bordul lui Tianhe ("Armonia celestă"), deocamdată singurul modul aflat deja pe orbita terestră dintre cele trei segmente care vor alcătui viitoarea staţie spaţială chineză.

Misiunea echipajului asiatic va consta în continuarea activităţilor de construire a staţiei, verificarea diverselor sale echipamente şi realizarea unor experimente ştiinţifice. Totodată, cosmonauții chinezi vor trebui să execute şi ieşiri în spațiu.

Misiunea va depăşi de două ori precedentul record de durată al unei misiuni spaţiale chineze cu echipaj uman, stabilit în septembrie de misiunea precedentă, Shenzhou-12, cosmonauții petrecând trei luni la bordul modulului Tianhe.

Noul echipaj va include doi bărbaţi: generalul Zhai Zhigang, în vârstă de 55 de ani, primul chinez care a realizat o ieşire spațială în 2008, şi Ye Guangfu, în vârstă de 41 de ani, aflat la primul lui zbor în spaţiu.

Citește și

Suedia dezvoltă primul centru de lansări spațiale din UE

Visul spațial al lui Musk capitalizează. SpaceX, a doua cea mai valoroasă companie privată din lume

 

Ei vor face echipă cu Wang Yaping, în vârstă de 41 de ani, care participă la o nouă misiune cu echipaj uman, la opt ani după prima ei călătorie orbitală din 2013, când a devenit cea de-a doua femeie chineză care a ajuns în spaţiu.

Devenită celebră după ce a susţinut un curs de fizică în timpul precedentului ei sejur orbital, transmis în direct prin streaming video şi vizionat de 60 de milioane de elevi, Wang Yaping va repeta acea experienţă în cadrul misiunii Shenzhou-13.

Totodată, ea va deveni prima femeie din China care va participa la o ieşire în spațiu.

Această misiune este cea de-a cincea dintr-o serie de 11 (cu şi fără echipaj uman) care vor fi necesare în total pentru construirea staţiei spaţiale chineze, care ar trebui să fie finalizată spre sfârşitul anului 2022.

Denumită Tiangong ("Palatul celest"), staţia chineză va avea o mărime asemănătoare celei avute de fosta staţie sovietică MIR (1986-2001). Durata sa de funcţionare va fi de cel puţin 10 ani, potrivit AFP.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te