Kievul, sub asediul valurilor de drone kamikaze și rachete rusești. Forțele aeriene ucrainene au anunțat luni că au doborât 67 din cele 73 de drone Shahed și una din cele trei rachete lansate de forțele ruse.
Kievul, sub asediul valurilor de drone kamikaze și rachete rusești
Martorii au raportat multiple explozii în Kiev, provocate de interceptarea dronelor de către sistemele de apărare antiaeriană.
Dronele rusești au venit în valuri din diferite direcții, însă toate au fost neutralizate fie prin distrugerea lor, fie prin război electronic, a declarat Serhii Popko, șeful administrației militare din Kiev, pe Telegram.
Atacul a durat mai mult de cinci ore, dar autoritățile ucrainene au raportat că nu s-au înregistrat victime și nici pagube semnificative. Kievul și regiunile din estul Ucrainei au fost sub alertă de raid aerian pe tot parcursul nopții, aceasta fiind ridicată în jurul orei 06:09.
Citește și: Franța modernizează avioanele Mirage 2000. Ucraina va lovi Rusia cu teribilla AASM Hammer
Acesta este al patrulea atac din această lună. În luna septembrie Rusia a lansat alte valuri de atacuri asupra Ucrainei, vizând infrastructura energetică, militară și de transport. Zeci de civili au murit în urma acestor atacuri, potrivit Pravda.ua.
Citește și: Ucraina se pregăteşte pentru o iarnă grea. Rusia distruge infrastructura energetică
Moscova continuă să nege că ar viza populația civilă, susținând că acțiunile sale fac parte din ceea ce numește "operațiune militară specială".