Un ofițer rus de informații, care îl avertizase și pe Serghei Skripal că s-a hotărât uciderea lui, a anunțat încă șase persoane care locuiesc în Marea Britanie că se află pe o listă nouă „de ucis”, aprobată de Kremlin.
Șase opozanți „de ucis”
Cei șase critici din Marea Britanie vizați de Kremlin sunt Bill Browder, Christopher Steele, Vladimir Așurkov, Mihail Hodorkovski, Evgheni Cichvarkin și Boris Karpicikov.
Steele, în vârstă de 56 de ani, este un fost ofițer MI6 care a atras atenția la nivel mondial după ce a susținut că spionajul rus are filmări compromițătoare cu președintele american Donald Trump cu prostituate, în timpul vizitei acestuia în Rusia.
Browder, în vârstă de 56 de ani, este un critic al lui Putin care a fost deportat în 2005, fiind declarat o amenințare la adresa securității ruse.
Așurkov, în vârstă de 49 de ani, a primit azil în Marea Britanie în 2015, după ce a fost forțat să renunțe la poziția sa de bancher de investiții în Rusia, deoarece avea legături cu principalul oponent politic al lui Putin, Alexei Navalnîi.
Hodorkovski, în vârstă de 57 de ani, a fost acuzat în 2003 de fraudă - înstrăinare a averii de 15 miliarde de dolari din compania petrolieră Yukos pe care o deținea către Marea Britanie. Eliberat din închisoare în 2014 după presiuni la nivel internațional, acesta s-a mutat în Marea Britanie din 2015 și sprijină grupurile de opoziție din Rusia.
Citește și
Putin, foarte dur, cere fostului KGB să stopeze politica occidentală „agresivă” împotriva Rusiei
Declarații nediplomatice. Biden: „Putin, un ucigaș fără suflet”. Putin: „Ne înțelegem unul pe altul”
Cichvarkin, în vârstă de 46 de ani, a fondat cea mai mare companie de telefonie mobilă din Rusia, Yevroset, și se crede că a plătit facturile medicale ale lui Alexei Navalnîi după ce anul trecut a fost otrăvit cu un agentul neurotoxic noviciok, fiind tratat într-un spital din Germania.
Karpicikov, în vârstă de 62 de ani, a lucrat în KGB și în succesorul acestuia, FSB. Mutat în Marea Britanie, deja a supraviețuit la două tentative de otrăvire.
Un comado va intra prin Irlanda
Spionul rus care i-a avertizat pe cei șase a anunțat că o echipă de operativi speciali se pregătește să treacă în Marea Britanie din Irlanda. Acesta a declarat pentru The Mirror, folosind o tehnologie complexă pentru a nu fi detectat, că, din cauza pandemiei de Covid, toate operațiunile de peste hotare au fost înghețate. Dar acum au fost reactivate.
Șeful Armatei britanice, Sir Mark Carleton-Smith, a declarat recent că Forțele Speciale din Marea Britanie vor fi însărcinate, alături de MI6, să contracareze activitățile serviciilor de informații militare rusești.
Relațiile Rusiei cu guvernele occidentale se află la punctul cel mai de jos de la sfârșitul Războiului Rece, afectate de acuzațiile de interferență electorală, atacuri cibernetice, execuții extrajudiciare.
Primul ministru britanic, Boris Johnson, a descris săptămâna trecută Moscova drept o „amenințare activă” pentru securitatea britanică și europeană și a promis că va ridica nivelul armelor nucleare ca răspuns.
Președintele SUA, Joe Biden, a refuzat să-și ceară scuze după ce l-a numit pe liderul rus „ucigaș. Președintele Putin și-a rechemat ambasadorul de la Washington „pentru discuții”.
Putin, cu valiza nucleară prin taiga
Ca „răspuns” la toate aceste tensiuni, luni, Kremlinul a ținut să precizeze că președintele rus poartă mereu valiza nucleară cu el, chiar și în taiga, unde s-a dus să se relaxeze cu ministrul Apărării, Serghei Șoigu.
„Toate instrumentele de comunicare necesare, inclusiv comunicările strategice, sunt întotdeauna cu președintele oriunde s-ar afla, fie că este în Rusia sau în orice altă țară din lume. Da, inclusiv valiza nucleară", a declarat purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a precizat că „remarca ostilă” a liderului SUA, Joe Biden, despre Putin și refuzul de a dialoga direct nu au afectat planurile de vacanță ale liderului de la Kremlin.