Poliţia din Ontario a înregistrat pe Twitter trei morţi şi mai mulţi răniţi, victime ale unei furtuni violente de vară.Poliţia din Ontario a înregistrat pe Twitter trei morţi şi mai mulţi răniţi, victime ale unei furtuni violente de vară.
O persoană şi-a pierdut viaţa când un copac a căzut în mijlocul zilei pe rulota în care se afla, în comitatul Brant, la sud de Toronto, a indicat poliţia provincială din Ontario pe Twitter.
Citește și: FOTO Muncitorii au vopsit balustrada unui pod, dar și mașinile, oamenii și vegetația
În aceeaşi regiune, câteva minute mai târziu, o femeie de peste 70 de ani, care mergea pe jos prin furtună, a fost zdrobită de un copac, potrivit sursei.
Mai la nord, în capitala federală Ottawa, o persoană şi-a pierdut viaţa din cauza furtunilor, însă poliţia locală, în cursul unei conferinţe de presă, a refuzat să dea mai multe detalii.
A patra persoană, o femeie de peste cincizeci de ani a cărei barcă s-a răsturnat sub efectul furtunii, s-a înecat în râul care desparte Ottawa de suburbia sa din Quebec, Gatineau, potrivit informaţiilor colectate de Radio-Canada de la poliţia locală.
În plus, aproape 900.000 de case din estul Canadei erau încă fără curent sâmbătă seara: aproximativ 340.000 în Ontario şi aproape 535.000 în Quebec, conform numărării online de la furnizorii locali de energie, Hydro One şi Hydro-Quebec.