Alexander Dughin - despre care se spune că este un arhitect al războiului din Ucraina - a evitat explozia după ce a schimbat mașina în ultimul moment.
Fiica sa, propagandista Daria Dughina, a murit în atentat, dar dovezile sugerează că misticul trebuia să fie victima.
Acesta se află acum în spital, a declarat fostul consilier al lui Putin, Serghei Markov.
„Bietul Alexander Dughin. Este în spital acum. Condoleanțele noastre uriașe”, a postat acesta pe Twitter.
Oficialii ucraineni au insistat că nu sunt responsabili pentru bombardament.
Mihail Podoliak, consilierul președintelui ucrainean, a declara că Ucraina nu are nimic de-a face cu atentatul de ieri.
„Nu suntem un stat criminal și cu atât mai mult nu suntem un stat terorist”, a declarat Podoliak.
Dughin și fiica sa au fost invitați de onoare la festivalul familiei de la domeniul Zaharovo și plănuiau să plece împreună, potrivit violonistului și prietenului acestora Peter Lundstrem.
Dar Dughin s-a urcat într-un alt vehicul și a evitat fără să știe tentativa de asasinat.
Daria, în vârstă de 35 de ani, a fost ucisă pe loc când mașina sa Toyota Land Cruiser Prado a fost distrusă de o explozie în Bolșie Viazemi, la periferia capitalei Rusiei.
Nu există nicio dovadă directă că Ucraina sau agenții săi au fost implicați în atacul de la Moscova.
Cu toate acestea, propagandștii lui Putin s-au grăbit să ceară un „atac total” asupra Kievului din cauza asasinatului.
Margarita Simonian, șefa rețelei RT, s-a aliniat altor loiali ai lui Putin, care îi cer acestuia să facă ravagii cu lovituri masive de rachete asupra centrului Kievului.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, consideră că Rusia ar putea încerca să comită atacuri deosebit de violente săptămâna viitoare, de Ziua Independenței Ucrainei, la 24 august.
Citește și
Un oligarh ucrainean a executat „blestemul morții” împotriva lui Putin, printr-un ritual din Zohar
VIDEO Cum elimină Marina ucraineană minele navale lângă coastele Odesei
„Trebuie să fim conștienți de faptul că Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât, deosebit de crud. Așa este inamicul nostru. Dar Rusia a făcut acest lucru în fiecare săptămână în ultimele șase luni - a făcut lucruri teribile și violente”, a declarat Zelenski într-un discurs video.
Președintele Zelenski a reamintit că Ucraina își va sărbători săptămâna viitoare Ziua Independenței și Ziua Drapelului Național. De asemenea, summitul Platformei din Crimeea este așteptat să aibă loc săptămâna viitoare, motive în plus pentru „ceva foarte violent” din partea Rusiei.