Ungaria scoate Belarus din izolarea diplomatică, luând tehnologie nucleară rusească

DE Florin Budescu | Actualizat: 30.05.2024 - 10:45
Ungaria scoate Belarus din izolarea diplomatică, luând tehnologie nucleară rusească - Foto: Profimedia Images
Ungaria scoate Belarus din izolarea diplomatică, luând tehnologie nucleară rusească - Foto: Profimedia Images

Ungaria scoate Belarus din izolarea diplomatică, luând tehnologie nucleară rusească. Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarus, pentru o nouă centrală nucleară, la Paks.

SHARE

Ungaria scoate Belarus din izolarea diplomatică, luând tehnologie nucleară rusească. Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarus, pentru o nouă centrală nucleară, la Paks, a doua a Ungariei.

Anunţul a fost făcut de ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, la Minsk.

Ungaria scoate Belarus din izolarea diplomatică, luând tehnologie nucleară rusească

Reactorul PAKS 2 al Ungariei este în curs de construire. Lucrările sunt realizate de către compania rusă Rosatom, încă din anul 2014. Compania rusă construiește două reactoare, cu o capacitate de 1,2 gigawați, în centrul Ungariei.

„De mare importanță este acordul semnat astăzi, aici, cu privire la cooperarea în domeniul energiei nucleare, care ne permite să folosim experiențele acumulate de Belarus, în timp ce construim reactoare cu o tehnologie similară”, a spus Szijjártó, fără a oferi mai multe detalii despre acord, conform Euractiv.

Proiectul de 12,5 miliarde de euro a suferit întârzieri mari, chiar dacă energia nucleară nu este vizată de sancțiunile Uniunii Europene, împotriva Rusiei, impuse în urma începerii războiului din Ucraina.

Citeşte şi: Viktor Orban continuă să dezvolte o centrală nucleară cu Putin, la 260 km de graniţa cu România

Ungaria, care își obține cea mai mare parte din energetica naţională din Rusia, s-a opus extinderii sancțiunilor, prin includerea acestui sector.

Belarus nu se află doar sub sancțiunile UE, ci este și în izolare diplomatică, Szijjártó devine primul oficial de rang înalt dintr-o țară din UE care a vizitat Minskul, după ce Occidentul a administrat Belarus sancțiuni uriașe, după alegerile prezidențiale din august 2020.

UE nu recunoaște rezultatele alegerilor prezidențiale din Belarus, din 8 august 2020, și le condamnă ca nefiind libere, ori corecte. Uniunea Europeană consideră că Aleksandr Lukașenko nu are nici o legitimitate democratică.

Citeşte şi: EXCLUSIV Ce bani a făcut România ducând combustibil nuclear de la Putin la Viktor Orban cu CFR Marfă

Szijjártó a criticat propunerea unora dintre omologii Ungariei din Europa și NATO, de a-și trimite soldații în Ucraina, pentru a antrena forțele locale, în interiorul țării vecine, de la nord-est. „Sunt exasperat de declarațiile celor care spun că țările UE și NATO trimit soldați în Ucraina”, a spus el.

Miniștrii apărării din Uniunea Europeană au dezbătut marți ideea antrenării forțelor ucrainene în interiorul țării, dar nu au ajuns la o poziție comună, în această problemă sensibilă. Blocul celor 27 de națiuni UE are deja o misiune de antrenament pentru trupele ucrainene, dar acesta are loc în țările UE.

Guvernul Ungariei a tensionat relațiile cu Kievul și a menținut relații mai bune cu Moscova, decât alte state UE, de la invazia Rusiei, de acum doi ani. Ungaria va prelua președinția rotativă a Consiliului UE de la 1 iulie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te