duminică 26 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

Un bărbat despre care se credea că a fost ucis acum 5 ani se ascundea într-o pădure din Anglia

Data publicării: 04.08.2020 • 18:26 Data actualizării: 04.08.2020 • 18:27
Ricardas Puisys a fost descoperit după ce a posta un selfie pe Facebook
Ricardas Puisys a fost descoperit după ce a posta un selfie pe Facebook

Ricardas Puisys, în vârstă de 35 de ani, din Wisbech, Cambridgeshire, a dispărut în luna septembrie din 2015, iar poliția a demarat o amplă căutare a acestuia și a deschis o anchetă pentru crimă. Un bărbat a fost arestat în legătură cu uciderea lui Puisys dar a fost eliberat.

Poliția a lansat mai multe apeluri publice pentru obținerea informații legate de bărbat, toate fără succes. Ofițerii afirmă că Puisys era un zilier care muncea în jurul orașului Wisbech, descriindu-l drept o persoană care trăia de pe o zi pe alta, neavând rude apropiate în Regatul Unit, conform Newsweek.
De curând, polițiștii au primit o pistă când un număr de selfie-uri ale bărbatului au fost încărcate pe un cont de Facebook în luna noiembrie a anului trecut, inspectorul-șef al diviziei de criminalistică din cadrul poliției locale afirmând că descoperirea unui cont de Facebook sub numele lui Puisys a reprezentat „o turnură incredibilă” în caz.

Contul folosea numele bărbatului și avea 69 de prieteni, printre care se aflau și membri ai familiei sale însă ofițerii nu au reușit să confirme că acesta se află încă în viață, toate tentativele de a lua legătura cu bărbatul eșuând.

Însă inspectorul-șef Rob Hall a anunțat luni că bărbatul a fost găsit, afirmând că „timp de aproape cinci ani dispariția lui Ricardas a fost un mister total până la sfârșitul lunii iunie când am primit informații care ne-au ajutat să îl găsim”.

Acesta a declarat că Puisys a fost găsit într-o lizieră unde acesta locuia și se ascundea intenționat.

Inspectorul Hall a relatat că dispariția bărbatului a provocat îngrijorări după ce acesta nu a ajuns la muncă în 28 septembrie 2015, fiind apoi de negăsit, dar că „acum credem că Ricardas a luat decizia de a fugi după ce a fost victima unei infracțiuni, fiind anterior supus exploatării”.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră