Trei astronauţi au ajuns la bordul staţiei spaţiale a Chinei
Vehiculul spaţial Shenzhou-21, care avea trei astronauţi la bord, s-a conectat cu staţia spaţială chineză Tiangong la mai puţin de patru ore după lansarea realizată vineri cu ajutorul rachetei Long March-2F de la o bază din nord-vestul Chinei.
Conectarea a avut loc la ora 19:22 GMT, potrivit agenţiei oficiale de presă China Noua.
Vehiculul spaţial Shenzhou-21 a fost lansat de la Centrul de lansare din Jiuquan, situat într-o zonă deşertică din nord-vestul Chinei, vineri, la ora locală 23:44 (15:44 GMT).
Cei trei astronauţi de la bordul său urmează să înlocuiască echipajul actual al staţiei spaţiale chineze, care a ajuns la bordul acesteia cu ajutorul vehiculului Shenzhou-20, ce va reveni pe Terra peste câteva zile.
Trei astronauţi au ajuns la bordul staţiei spaţiale a Chinei
Misiunea noului echipaj va avea o durată de şase luni şi vizează realizarea unor experimente ştiinţifice.
Cei trei astronauţi vor trebui, de asemenea, să efectueze ieşiri extravehiculare şi să instaleze scuturi anti-deşeuri spaţiale în exteriorul staţiei Tiangong.
Inginerul Wu Fei, care a împlinit de curând 32 de ani, a devenit cel mai tânăr astronaut chinez plecat într-o misiune în spaţiu. El a declarat joi în faţa reprezentanţilor presei că este "incredibil de norocos" să participe la această aventură spaţială.
Noul echipaj este condus de pilotul Zhang Lu, în vârstă de 48 de ani şi care a participat deja la misiunea Shenzhou-15. Al treilea membru al echipajului este Zhang Hongzhang, în vârstă de 39 de ani, care este specialist în sarcini utile.
Patru şoareci
Patru şoareci - doi masculi şi două femele - au efectuat şi ei această călătorie în spaţiu şi vor participa la primele experimente realizate de China pe orbita Terrei asupra unor rozătoare.
Înaintea lansării, cei trei astronauţi chinezi, purtând costume spaţiale albe, au fost salutaţi de colegii şi de familiile lor pe străzile centrului chinez de lansări spaţiale, construit ca un oraş de mici dimensiuni în plin deşert, cu restaurante, blocuri de locuit şi şcoli.
China şi-a dezvoltat considerabil programele spaţiale în ultimii 30 de ani, investind miliarde de euro în acest sector pentru a prinde din urmă Statele Unite, Rusia şi Uniunea Europeană.
Tiangong este un proiect emblematic al acestui program. Construcţia staţiei spaţiale chineze a fost finalizată în 2022 şi aceasta ar trebui să fie pe deplin funcţională pentru o durată de cel puţin 10 ani.
Devenită o putere spaţială, China a reuşit să plaseze în 2019 un vehicul spaţial (sonda Chang'e-4) pe faţa nevăzută a Lunii, o premieră mondială. Ţara asiatică a reuşit, de asemenea, să plaseze în 2021 un mic robot pe planeta Marte.
Agenţia chineză pentru zboruri spaţiale cu echipaj uman, CMSA, a dat asigurări joi în faţa reprezentanţilor presei că "îşi menţine ferm" angajamentul de a trimite oameni pe Lună până în anul 2030.
Citește și: NASA: „Ne întoarcem pe Lună”. Când va avea loc evenimentul așteptat de peste 50 de ani?
O serie de "teste cruciale" vor fi realizate în acest scop, mai ales unele care vizează un modul de aselenizare şi un vehicul spaţial locuibil, a precizat CMSA.
În timpul sejurului lor în spaţiu, cei trei astronauţi din misiunea Shenzhou-21 vor trebui, de asemenea, să realizeze activităţi de promovare ştiinţifică, cu scopul de a creşte interesul publicului pentru explorarea spaţială.
Citește și: Astronauții NASA care au stat 9 luni în spațiu par mai bătrâni cu 9 ani. De ce arată atât de șocant?
China a fost exclusă în mod oficial din proiectul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) în 2011, anul în care Statele Unite le-au interzis specialiştilor de la NASA să colaboreze cu cercetătorii chinezi. Acest fapt a determinat China să dezvolte proiectul unei staţii spaţiale proprii.