„Afganistanul riscă să redevină o bază pentru teroriştii internaţionali care planifică şi organizează atacuri în ţările noastre, iar Statul Islamic ar putea reconstrui în Afganistan califatul terorii pe care l-a pierdut în Siria şi Iran”, a reacţionat Stoltenberg, ca răspuns la dorinţa preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, de a accelera retragerea militarilor americani desfăşuraţi în Afganistan.
Şeful NATO a mai formulat această atenţionare şi în timpul reuniunii miniştrilor Apărării de la sfârşitul lunii octombrie, iar argumentele sale au fost reluate luni de şeful majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, într-o atenţionare către Trump.
Liderul republican de la Casa Albă, învins la alegerile prezidenţiale de democratul Joe Biden, dar care va rămâne în funcţie până în ianuarie 2021, a promis să pună capăt „războaielor fără sfârşit” şi a vorbit despre o retragere totală până la Crăciun.
„NATO s-a dus în Afganistan după un atac asupra SUA pentru a se asigura că această ţară nu va mai fi niciodată un refugiu pentru teroriştii internaţionali. Sute de mii de soldaţi din Europa şi din alte părţi s-au alăturat trupelor americane în Afganistan, iar peste 1.000 dintre ai eu plătit cu viaţa”, a reamintit Stoltenberg.
„În următoarele luni va apărea o dilemă”, a atras atenţia Stoltenberg în cadrul reuniunii miniştrilor Apărării din NATO.
„Am decis împreună să mergem în Afganistan. Vom face împreună ajustările de forţe şi vom părăsi ţara împreună”, a repetat secretarul general al NATO la fiecare reuniune. Subiectul va fi discutat în cadrul reuniunii miniştrilor de Externe din NATO la 1 şi 2 decembrie, potrivit hotnews.ro.