luni 02 februarie
EUR 5.0959 USD 4.2958
Abonează-te
Newsweek România

METEO România îngheață! Cod Galben de ger, în jumătate de țară. Unde vor fi și -20 de grade Celsius?

Data publicării: 02.02.2026 • 12:00
Cod Galben de ger, în jumătate de țară - Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)
Cod Galben de ger, în jumătate de țară - Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)

România îngheață! Meteorologii au emis Cod Galben de ger în peste jumătate de țară. Temperaturile vor coborî, în anumite zone, și până la -20 de grade Celsius.

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger, valabilă până marți, 3 februarie 2026, dimineața, în peste jumătate de țară.

Citește și: Facturi la gaze în ianuarie 2026, cu până la 30% mai mari. Cât plătești pentru un apartament de 3 camere?

METEO România îngheață! Cod Galben de ger, în jumătate de țară. Unde vor fi și -20 de grade Celsius?

Potrivit ANM, în Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7...9 grade mai mici decât cele normale datei), cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei, informează Agerpres.

Noaptea va fi ger, astfel că temperaturile minime se vor încadra între -20 și -8 grade.

Vremea va fi deosebit de rece pe arii extinse în Români până pe 4 februarie 2026, cu precădere în regiunile extracarpatice, geroasă în timpul dimineților și nopților, la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, în Muntenia și Oltenia și izolat în sudul Banatului, arată o informare meteo.

Maximum -4 grade Celsius, în București

Vremea va fi deosebit de rece la București în primele două zile ale acestei săptămâni iar temperatura maximă nu va depăși minus 4 grade pe parcursul zilei de luni.

Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicate de Administrația Națională de Meteorologie, cerul va fi mai mult noros și mai ales pe parcursul zilei va ninge slab (în jurul a 1 cm). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de -9...-7 grade.

Citește și: Cum și când trebuie să speli mașina iarna? Sfaturile specialiștilor pentru a nu strica vopseaua

Marți, 3 februarie 2026, cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -2...0 grade, iar cea minimă de -8...-6 grade.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră