Rusia a recuperat resturi de la drona americană doborâtă în Marea Neagră. Cât de importante sunt

DE Elena Andrei | 22.03.2023 - 19:48
Dronă MQ-9 Reaper-Foto: Profimedia Images

Moscova a recuperat părți din drona de supraveghere pe care SUA a trebuit să o coboare în Marea Neagră săptămâna trecută, după o intercepție „neprofesionistă” a două avioane de luptă rusești, potrivit unui raport de miercuri.

SHARE

Moscova a recuperat părți din drona de supraveghere  MQ-9 Reaper, porivit comunicațiilor militare rusești între personalul de pe nave și din aeronave, la opt ore după ce drona a fost avariată. 

Înregistrările audio, preluate de radioamatori în timp ce monitorizau undele publice, indică faptul că resturi, inclusiv părți din carcasa unui motor, capul, aripa și rezervorul de benzină, au fost recuperate.

Rusia a recuperat resturi de la drona americană doborâtă în Marea Neagră

Nu există niciun semn că rușii au fost capabili să recupereze vreo tehnologie sensibilă, dar raportul subliniază că înregistrările au conținut interferențe audio și cuvinte de cod militar ce le fac greu de înțeles, potrivit New York Times.

Dronele MQ-9, folosite în principal pentru a colecta informații, poartă adesea o serie de componente de înaltă tehnologie, inclusiv senzori, echipamente de comunicații și arme de precizie.

Citește și: Pentagonul dă Ucrainei un model mai vechi de Abrams ce poate fi livrat mai repede

Dar secretarul Apărării, Mark Milley, a declarat săptămâna trecută că armata americană a luat „măsuri de atenuare” pentru a se asigura că informațiile valoroase nu vor fi recuperate de străini.

„Așa că suntem destul de încrezători că orice era de valoare nu mai are valoare”, a declarat Milley reporterilor, potrivit nypost.com.

Citește și: 300.000 de soldați mobilizați la frontiera estică, răspunsul NATO la invazia Ucrainei de către Putin

Acesta a menționat că drona de 30 de milioane de dolari s-a prăbușit în apele internaționale din Marea Neagră, la 1.200 - 1.500 metri adâncime, făcând extrem de dificil orice efort de recuperare.

Rusia amenință cu contramăsuri dacă SUA trimit drone

Miercuri, adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, referitor la doborârea MQ-9, a avertizat SUA că zborurile cu drone în spațiul aerian restricționat de Rusia deasupra Mării Negre vor provoca „contramăsuri”.

El a spus că SUA nu ar fi trebuit să intre într-o zonă desemnată interzisă ca parte a „operației sale militare speciale”, așa cum își caracterizează Rusia invadarea Ucrainei.

„Îi avertizăm împotriva încercărilor de a ne testa răbdarea”, a spus Riabkov, potrivit Tass.

„În orice caz, securitatea Rusiei va fi asigurată 100% prin toate mijloacele disponibile. Și nicio dronă americană, fie ele de recunoaștere, de lovitură, strategică sau orice alte UAV, nu ne poate zdruncina hotărârea”, a precizat Riabkov.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te