Rusia a atacat Ucraina cu 6.500 de drone cu rază lungă de acţiune în aprilie. Un record
Rusia a atacat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în aprilie, relevă vineri o analiză a AFP a datelor publicate de Forţele Aeriene Ucrainene.
Moscova a lansat 6.583 de drone cu rază lungă de acţiune în aprilie, ceea ce reprezintă o creştere de 2% faţă de martie, cu o intensificare semnificativă a atacurilor din timpul zilei, în contextul în care negocierile pentru a pune capăt conflictului declanşat de invazia rusă din februarie 2022 rămân blocate.
Citește și: Nu este ușor să fii ecologist. Trecerea de la preocupări morale la preocupări materiale
Rusia a atacat Ucraina cu 6.500 de drone cu rază lungă de acţiune în aprilie. Un record
Forţele ruse şi-au crescut considerabil numărul de atacuri în timpul zilei - în timp ce anterior Rusia viza Ucraina aproape exclusiv noaptea - o mişcare pe care Kievul o denunţă ca fiind o tactică menită să maximizeze victimele civile, având în vedere că războiul a făcut deja zeci de mii de victime.
Numărul de rachete lansate de Moscova - 141 - a crescut, de asemenea, cu 2% faţă de luna precedentă, dar mult mai puţin decât cele 288 de lansări înregistrate în februarie.
Conform datelor de la Forţele Aeriene Ucrainene, 88% dintre drone şi rachete au fost interceptate în cursul lunii.
Kievul şi-a extins semnificativ flota de drone de la începutul războiului şi se laudă în mod constant cu eficacitatea dronelor sale interceptoare, despre care susţine că nu au egal la nivel mondial.
Aceste drone sunt folosite în special de unele state din Golf pentru a contracara dronele Shahed lansate de Iran de la începutul războiului din Orientul Mijlociu.
În aprilie au avut loc mai multe atacuri aeriene masive pe timp de zi.
"Noua tactică a Rusiei de a combina un atac nocturn la scară largă cu un atac la fel de mare pe timp de zi va provoca probabil o creştere a numărului de victime civile", a avertizat Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în aprilie.
Citește și: Donald Trump reaprinde conflictul cu NATO. Anunță că ia în calcul retragerea trupelor SUA din Germania
"Cu aceste atacuri din timpul zilei, Rusia ar putea viza mai intens civilii şi infrastructura civilă, în special zonele publice şi deschise, mai ales pe măsură ce temperaturile cresc şi tot mai mulţi ucraineni s-ar putea afla în aer liber", adaugă think tank-ul american, arată Agerpres.
Pentru Pavlo Palissa, adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, aceste atacuri din timpul zilei sunt menite să "terorizeze civilii" după atacurile devastatoare ale Moscovei asupra infrastructurii energetice ucrainene pe parcursul unei ierni lungi şi geroase, care au lăsat sute de mii de case fără apă, electricitate şi încălzire.
"Există şi un aspect economic. Atacurile masive în mijlocul zilei de lucru perturbă grav activitatea", a declarat el presei ucrainene la începutul lunii aprilie.
Rusia susţine în mod constant că vizează doar ţinte având legătură cu armata ucraineană.