Rubio, avertisment pentru Rusia după incursiunile dronelor în România: „Avem un angajament ferm față de NATO”
Incursiunile tot mai frecvente ale Rusiei în spațiul aerian al țărilor NATO, inclusiv România, amplifică tensiunile de pe Flancul Estic. Secretarul de stat american Marco Rubio transmite un avertisment ferm Moscovei.
Pe un Flanc Estic din ce în ce mai tensionat, secretarul de stat american Marco Rubio a calificat incursiunile dronelor rusești în România și în alte state NATO drept „provocări” și a reafirmat „angajamentul ferm” al Statelor Unite față de apărarea NATO, scrie KievPost.com.
Rubio, avertisment pentru Rusia după incursiunile dronelor în România: „Avem un angajament ferm față de NATO”
În ultimele luni, Rusia a intensificat încălcarea spațiului aerian prin drone și avioane de vânătoare în Polonia, România, Lituania, Estonia și Danemarca.
Situația a determinat NATO să activeze operațiunea Eastern Sentry și să își consolideze postura defensivă. Alianța a condamnat aceste incidente drept „extrem de escaladante”, avertizând asupra riscului unui incident major.
„Nu ne plac. Avem un angajament ferm faţă de NATO şi de apărarea partenerilor noştri în cazul în care aceştia ar fi atacaţi”, a spus Rubio.
Citește și: Avioane de luptă ale Franței și Belgiei au străbătut România spre Marea Neagră. Au realimentat in Ungaria
Oficialul american a afirmat că acțiunile Moscovei sunt „contraproductive şi creează în mod evident un nivel ridicat de tensiune care ar putea declanşa ceva mai amplu, ceea ce ar fi o veste proastă pentru ei şi, de fapt, o veste proastă pentru toată lumea”.
În septembrie, mai multe state aliate au solicitat consultări oficiale în baza articolului 4, după repetate incursiuni ale dronelor rusești, iar Estonia a raportat chiar o intruziune a unui avion de vânătoare.
Experții susțin că situația indică o nouă escaladare a războiului hibrid, ceea ce obligă SUA și Europa să accelereze implementarea sistemelor anti-drone și a apărării aeriene integrate.
Ungaria complică jocul strategic al Washingtonului
A doua provocare majoră pentru Rubio privește derogările acordate Ungariei privind sancțiunile energetice americane a devenit un subiect extrem de sensibil în interiorul NATO.
Administrația Trump i-a oferit premierului Viktor Orban o derogare cheie în domeniul energiei, la scurt timp după întâlnirea acestuia cu Donald Trump la Casa Albă.
Rubio a confirmat că proiectul nuclear Paks 2, construit cu implicarea Rusiei, beneficiază de o derogare „aparent pe termen nelimitat”, în numele „independenței energetice” pe termen lung a Ungariei.
În paralel, Departamentul de Stat negociază cu Budapesta achiziția de combustibil nuclear american, o mutare menită să reducă dependența de Moscova.
În cazul conductelor de petrol și gaze, derogarea este valabilă un an. Rubio spune că o oprire bruscă „ar fi profund traumatizantă pentru economia lor”.
Declarația contrazice însă afirmațiile lui Orbán, care susținuse că a obținut o „scutire completă... fără limită de timp”, alimentând iritarea din Congresul SUA.
Nemulțumiri în Europa
În capitalele europene, decizia Washingtonului este privită cu îngrijorare, întrucât permite Ungariei să ocolească sancțiunile privind petrolul și gazele rusești.
Diplomați europeni avertizează că o astfel de excepție riscă să submineze unitatea sancțiunilor occidentale, pilon central al efortului de a slăbi economia de război a Rusiei.
Pentru administrația Trump, acordul cu Budapesta este o soluție „avantajoasă pentru toate părțile”, menținând un aliat fragil pe linia de plutire și deschizând oportunități comerciale pentru companiile americane, inclusiv livrări de GNL în valoare de peste 600 de milioane de dolari. Dar pentru restul NATO, flexibilitatea diplomatică a Washingtonului ridică întrebări fundamentale.