Regele Charles al Marii Britanii a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunţat luni Palatul Buckingham într-un comunicat citat de Reuters.
Regele Charles al Marii Britanii, diagnosticat cu o formă de cancer. Își amână sarcinile publice
Regele Charles al III-lea are o "formă de cancer", descoperită în timpul operaţiei de prostată la care a fost supus în urmă cu aproximativ zece zile şi a început un tratament fără să prevadă încetarea activităţilor sale, a indicat Palatul Buckingham.
Palatul nu a dat detalii despre forma de cancer, dar o sursă regală a afirmat că nu este vorba de prostată.
Citește și: Care este starea de sănătate a Regelui Charles? Prinţesa de Wales internată în același spital
"În cursul recentei intervenţii în spital la care a fost supus regele pentru o hipertrofie benignă de prostată, s-a constatat o problemă distinctă" şi "teste ulterioare au identificat o formă de cancer", se arată în comunicatul care precizează că suveranul "va continua să se ocupe de treburile statului".
Regele Charles al Marii Britanii, în vârstă de 75 de ani, îşi va amâna sarcinile publice în timp ce urmează un tratament, a precizat ulterior Palatul Buckingham.
Charles, care a devenit rege în septembrie 2022 după moartea mamei sale Regina Elisabeta, este "pe deplin pozitiv" în ceea ce priveşte tratamentul său şi aşteaptă cu nerăbdare să revină pe deplin la îndatoririle publice cât mai curând posibil, a indicat palatul.
"Majestatea Sa a început astăzi un program de tratamente programate, în cursul cărora a fost sfătuit de medici să-şi amâne sarcinile publice", a menţionat palatul. "Pe tot parcursul acestei perioade, Majestatea Sa va continua să se ocupe de afaceri de stat şi documente oficiale, ca de obicei", notează sursa citată.
Prinţul Harry, fiul cel mic al Regelui Charles, a vorbit cu acesta despre diagnosticul de cancer şi se va deplasa în Marea Britanie în zilele următoare pentru a-l vedea pe tatăl său, a declarat o sursă apropiată prinţului.
Harry locuieşte acum în California împreună cu soţia sa Meghan şi cei doi copii ai lor, după ce cuplul a renunţat la atribuţiile regale în 2020.
Anunţarea acestui diagnostic survine la doar câteva zile după ce Regele Charles şi nora sa Kate au părăsit acelaşi spital în care amândoi au urmat tratamente programate.
Kate, Prinţesa de Wales şi soţia moştenitorului tronului britanic Prinţul William, a fost spitalizată două săptămâni după o intervenţie chirurgicală în zona abdomenului.
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak i-a transmis Regelui cele mai bune urări. "Nu mă îndoiesc că va reveni la putere deplină în cel mai scurt timp şi ştiu că întreaga ţară îi doreşte să fie bine", a scris el pe platforma X.
Citește și: Regele Charles al III-lea internat în spital. La ce operație va fi supus?
La fel ca operaţia pentru o problemă benignă de prostată asupra căreia a dovedit transparenţă, regele Charles al III-lea "a ales să-şi împărtăşească diagnosticul pentru a evita speculaţiile şi în speranţa de a ajuta publicul să-i înţeleagă pe toţi cei care sunt afectaţi de cancer din întreaga lume", a menţionat, de asemenea, Palatul Buckingham.