Mutarea radarului LANZA LTR-25 la 8 km de Tulcea a fost decisă în contextul în care, în ultimele luni, Rusia a intensificat atacurile la granița României cu Ucraina.
Mai multe drone ale Rusiei au ajuns pe teritoriul României, nu departe de zone populate, reprezentând un risc major de a exploda în arii populate.
Ministerul spaniol al Apărării a inspectat stația radar dislocată de o unitate a Forțelor Aeriene Spaniole în Cataloi, la 8 kilometri de Tulcea.
Radar de război spaniol, amplasat lângă Tulcea. Detectează dronele Rusiei de la 450 km
Radarul LTR-25 desfășurat este utilizat pentru detectarea la distanță lungă a țintelor aeriene și recunoaștere.
Raza de detecție a țintelor aeriene este de peste 450 km, iar combinarea radarului cu sistemul comun de apărare aeriană NATO permite ca coordonatele țintelor să fie transmise la calculele de apărare aeriană.
Radarul funcționează în banda L, iar rețeaua de antene în sine este fazată, ceea ce permite scanarea de înaltă calitate a spațiului aerian.
Compania spaniolă Lanza, un pionier în dezvoltarea stațiilor radar atât pentru nave, cât și pentru supravegherea terestră și aeriană, a dezvoltat radarul.
Radarul este destul de compact, deoarece poate fi transportat cu două camioane, iar dimensiunile îi permit transportarea cu aeronave C-130.
România are dreptul să doboare dronele Rusiei ce încalcă spațiul aerian
Acest radar, amplasat în judeţul Tulcea, oferă o capabilitate unică centrului de comandă şi control al NATO, făcându-l singura entitate aliată care asigură atât o detecţie radar pasivă, cât şi activă.
Radarul de ultimă generaţie este conceput pentru detectare, urmărire şi supraveghere în condiţii avansate.
Ministerul Apărării a promovat un proiect de Lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, fapt care va permite militarilor să doboare drone rusești care intră în spațiul aerian al României.
Citește și: Riscăm un război cu Rusia dacă le doborâm dronele care ajung în România? „Spațiul aerian e închis”
România a impus restricțiile de zbor în spațiul aerian limitrof graniței cu Ucraina din zona de nord a Dobrogei, între Sulina și Galați, pe o adâncime de 20-30 km în interiorul spațiului aerian național, până la înălțimea de 4.000 m.
În aceste zone restricționate nu este permis zborul aeronavelor pilotate sau nepilotate, cu excepția aeronavelor de stat, SMURD și cele aflate în situații de urgență.
Citește și: Război Ucraina. Atac cu drone la granița României. Mesaj RO-Alert în Tulcea: Rămâneți în adăposturi!
Deci, din punct de vedere legal, România are tot dreptul de a doborî ținte aeriene care încalcă restricțiile.
Încă două sisteme antiaeriene Patriot în Germania
Germania va disloca două sisteme de apărare aeriană Patriot în Polonia pentru a proteja centrul logistic al asistenței militare internaționale pentru Ucraina.
Două sisteme MIM-104 Patriot și 200 de soldați Bundeswehr vor fi dislocați în Polonia timp de șase luni, începând cu sfârșitul lunii ianuarie 2025, ca parte a misiunii NATO de a-și consolida flancul estic.