Nu s-a găsit vreo legătură directă între deces şi vaccinare, au spus sursele respective.
Cazul Tognatti a făcut ca regiunea nordică Piemont să suspende utilizarea unui lot de vaccin AstraZeneca, care a şi fost confiscat luni în cadrul unei anchete penale.
Citește și: Când va fi gata vaccinul anti-COVID care ar oferi imunitate 17 ani. Testele clinice au început
Italia a suspendat luni toate vaccinările cu vaccinul AstraZeneca, iar alte câteva ţări din UE i-au urmat exemplul, aşteptând ca Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) să confirme că vaccinul este sigur, pe fondul unor temeri că acesta ar cauza formarea de cheaguri de sânge.
Citește și: România a cerut ajutorul Parchetului General din Mexic pentru a-l aresta pe mafiotul Rechinu
Agenţia italiană a medicamentelor (AIFA) a suspendat utilizarea unui lot separat AstraZeneca săptămâna trecută, după după ce un militar şi un poliţist au murit în Sicilia, în urma vaccinării cu acest ser, potrivit Agerpres.
Citește și: Cum poți să afli dacă te vei vaccina cu Pfizer, Moderna sau AstraZeneca
Profesorul a murit din cauza unor probleme cardiace
Procurorii din regiunea italiană Piemont (nord) au anunţat luni că au dispus sechestrarea unui lot de 393.600 de doze de vaccin de la AstraZeneca, în urma decesului unui bărbat căruia i-a fost administrat o doză din acest lot.
Citește și: Cine conduce atacul împotriva vaccinului AstraZeneca în România: Terheș, Badea, Sputnik, Antena 3
Decizia constituie o nouă lovitură pentru imaginea acestui vaccin în Italia şi va provoca întârzieri în campania de imunizare contra COVID-19 lansată de guvern.
Autorităţile regionale din Piemont au suspendat duminică utilizarea lotului cu indicativul ABV5811, după ce Sandro Tognatti, un profesor de muzică în vârstă de 57 de ani, s-a simţit rău şi a decedat în circumstanţe încă neelucidate.