O femeie în vârstă de 90 de ani, care prezenta comorbidităţi şi nu putea fi ventilată mecanic şi nici nu putea fi trecută la terapie intensivă, a decedat într-un spital din Auckland (nord), în noaptea de vineri spre sâmbătă. Ea este cea de-a 27-a persoană al cărui deces a fost pus pe seama COVID-19 din Noua Zeelandă şi totodată primul deces înregistrat după data de 16 februarie a.c..
Citește și: Cea mai mare fraudă din România: elevi cu 12 clase fără să știe limba română
Conform autorităţilor, ea a fost contaminată de un membru al familiei sale din Auckland, cel mai mare oraş al ţării, cu o populaţie de aproximativ 1,7 milioane de locuitori.
Noua Zeelandă luptă pentru eradicarea transmiterii virusului adoptând măsuri draconice de lockdown încă de la detectarea unui prim caz de transmitere locală după 6 luni, caz descoperit la jumătatea lunii august.
De atunci au fost înregistrate 782 de cazuri, în principal la Auckland, care rămâne în regim de lockdown de nivel 4, maxim, în timp ce restul ţării se află la nivelul 3.
Acest deces "este un memento de o profundă tristeţe a motivului pentru care măsurile pe care le luăm în prezent sunt atât de importante", a declarat premierul Jacinda Ardern.
Citește și: Andreea Marin despre Bănică Junior: Nu e comod să te simți înșelată. Mariajul cu Tuncay, o greșeală
"Neo-zeelandezii noştri în vârstă înaintată şi cei care au probleme de sănătate sunt de departe cei mai expuşi la virus şi acesta este unul dintre motivele pentru care măsurile de lockdown sunt un instrument util şi important pentru oprirea răspândirii", a adăugat şefa guvernului.
Sâmbătă au fost înregistrate doar 20 de cazuri pozitive, în scădere prin comparaţie cu cele 84 de noi cazuri semnalate la sfârşitul săptămânii trecute, pe vârful ultimului val, potrivit Agerpres.