marți 07 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Premierul ungar Viktor Orban îl susține pe Donald Trump: ”Un apropiat de liderii Europei Centrale”

Data publicării: 11.09.2020 • 12:36 Data actualizării: 11.09.2020 • 12:38
Foto: Digi24
Foto: Digi24

Premierul ungar Viktor Orban şi-a reiterat sprijinul pentru Donald Trump, exprimându-se în favoarea realegerii la Casa Albă a preşedintelui american ”prietenos”, ”apropiat de liderii Europei Centrale”, informează AFP.

”Ceea ce el reprezintă este bun pentru Europa Centrală”, a declarat şeful guvernului de la Budapesta, primul din Uniunea Europeană care şi-a afişat în 2016 preferinţa pentru candidatul republican, în interviul pe care îl acordă tradiţional vineri postului de radio ungar.

”Preşedintele american este deosebit de apropiat, am putea aproape spune prietenos, tuturor liderilor Europei Centrale”, a adăugat Orban, care împărtăşeşte cu Donald Trump poziţia ostilă faţă de primirea refugiaţilor.

”De aceea noi, sau cel puţin eu, îl susţinem personal în alegerile” care vor avea loc în noiembrie în SUA, a spus el, indicând că a fost sunat acasă de către preşedintele american joi.

Cei doi lideri au discutat despre gestionarea pandemiei de coronavirus, perspectivele electorale americane şi probleme bilaterale, potrivit lui Orban.

Hillary Clinton, candidata democrată în 2016, avea relaţii încordate cu Viktor Orban, pe care l-a acuzat în 2011, pe când aceasta era secretar de stat, că duce o politică autoritară.

Cele două ţări, SUA şi Ungaria, sunt aliate în cadrul NATO şi au semnat în aprilie 2019 un acord de cooperare în materie de apărare. Donald Trump l-a invitat o lună mai târziu pe Orban într-o vizită la Washington.

Deşi îşi consolidează legăturile peste Atlantic, Viktor Orban, aflat la putere de zece ani, şi-a întărit de asemenea relaţiile cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu preşedintele turc Recep Tayipp Erdogan, încurajând în acelaşi timp investiţiile chineze în Ungaria, notează AFP.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră