Sătulă de blocurile turn din Varșovia, Sylwia Zborowska, 32 de ani, abia așteaptă să se mute la Łomianki, localitate aflată la 30 de minute de mers cu mașina de capitala poloneză.
Noua ei casă, aflată momentan în construcţie, face parte dintr-un complex mai larg de locuințe, numit „Przystań” (în limba română: port). Zborowska vizitează adesea șantierul, visând cu ochii deschiși la momentul finalizării lucrărilor.
„Przystań” este unul dintre numeroasele proiecte de construcții de acest fel, pe o piață a caselor semidecomandate cu terase și acoperișuri în două ape aflată în plină expansiune. La prima vedere, casele identice din acest complex nu par a se deosebi de cele din alte regiuni. Însă cine achiziționează o casă aici cunoaște diferența: fiecărei proprietăți i se atribuie un hram creștin sau un sfânt.
„Dorim să adunăm laolaltă oameni care se simt bine unii cu alţii și pe care îi unește un fundament comun, respectiv credința în Dumnezeu”, a subliniat, pentru DW, Kamil Kwiatkowski, care se prezintă drept „inițiator” al proiectului. Acesta povestește cu amărăciune despre relatările „false” ale presei (”La intrarea în cartier se poate face măcar spovedania?” – ar fi întrebat, cu vădită ironie, o publicație) și alte comentarii mustind de ură și dispreț.
Întrebat de DW care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un potențial cumpărător, Kwiatkowski a reacționat cu sarcasm: „Înainte de orice aveți nevoie de un certificat de la episcop, care la rândul său trebuie să raporteze unui pastor, totul fiind apoi binecuvântat de Papă”, a glumit inițiatorul proiectului. ”Credința nu îți este verificată în niciun fel. Aici poate intra oricine dorește”, ne dumirește acesta.
Capelă, rozarii, cruci
Două treimi dintre case au fost deja vândute, continuă Kwiatkowski, precizând că prețul este de aproximativ 5000 de zloti pe metru pătrat (circa 1000 de euro), mult sub nivelul clădirilor noi din capitală, unde în unele locuri prețurile sunt de 4-5 ori mai ridicate.
În așezarea de la Przystań urmează să fie clădită și o capelă mică. Rozarii, cruci și diferite alte obiecte personale sunt încorporate în pereții fiecărei case pentru a proteja locuitorii.
„Oamenii care vin aici sunt foarte deschiși față de aceste lucruri. Aduc cu ei rozariul bunicii, o cruce mică, ceva care are însemnătate spirituală pentru ei”, spune Kwiatkowski. Desigur că nu au fost neglijaţi nici copiii, la fața locului fiind amenajate nu doar un loc de joacă, ci și o grădiniță.
O viață fără copii...
Într-un mod foarte diferit se prezintă o altă așezare. Situată în Silezia și aflată în curs de finalizare, aceasta ține să fericească oamenii care trăiesc singuri și cuplurile fără copii, apartamentele aflându-se departe de larma locurilor de joacă și de mingi zglobii care pot sparge strălucitoarele ferestre ale locatarilor.
Cercetătoarea Aleksandra Kunce, ea însăși din Silezia Superioară și care efectuează cercetări la Universitatea Silezia din Katowice, observă aceste evoluții cu îngrijorare și scepticism.
Inspirați de filosoful german Martin Heidegger, potrivit căruia suntem capabili să construim case, dar nu știm cum să trăim în ele, Kunce și colegii au dezvoltat o ramură de cercetare numită „oicologie” (derivată din cuvântul grecesc ”oikos”, care înseamnă ”casă”, "habitat").
„Ca în buncăr”
Aleksandra Kunce este încredințată că „ordinea” proiectelor de construcții tematice este fundamental greșită. ”Profilul unui complex rezidențial trebuie să se dezvolte de la sine. A avea de la bun început doar vecini de aceeași vârstă, care gândesc în mod similar și al căror mod de viață nu diferă de cel propriu, toate acestea duc la o caricaturizare a habitatului. Viața se desfășoară ca într-un buncăr. Înăuntru ne simțim în siguranță, dar în același timp suntem cu ochii pe inamic”, crede experta în ”oicologie”.
Aleksandra Kunce, cercetătoare la Universitatea din Katowice
Toate acestea, mai spune Kunce, stârnesc temeri. ”În cele din urmă, oamenii oricum trebuie să iasă în lume, acolo unde mișună toți ceilalți. Nu se poate, deci, vorbi despre securitate existențială pentru locuitorii unor cartiere tematice. Dimpotrivă”, mai spune aceasta.
Un gard numit dorință
Kunce amintește și de o altă tendință care persistă de ani de zile în Polonia: toată Varșovia a fost prevăzută cu unități de locuit îngrădite, cunoscute sub numele de ”Gated Communities” (comunități închise, n.r).
Cea mai cunoscută este așezarea ”Marina Mokotów”, aflată în partea de sud a centrului capitalei. Ditamai cartierul, înconjurat de garduri și apărat de portari vigilenți, deşi, potrivit statisticii privind criminalitatea, Varșovia nu este un oraș ieșit din comun de periculos.
Din punct de vedere cultural și sociologic, spune Kunce, ”dorința de a îngrădi” are legătură cu dezvoltarea Poloniei de la sfârșitul comunismului și prosperitatea crescândă a societății poloneze. ”Avem de-a face cu un capitalism rudimentar, apărut peste noapte. Va fi nevoie de timp pentru a ne întoarce la vechile reguli ale vieții burgheze”. Cercetătoarea este convinsă că, în scurt timp, locuitorii așezărilor îngrădite nu se vor simți mai în siguranță decât alții, ci mai cu seamă limitați.
Prioritățile investitorilor
Katarzyna Rokicka-Müller, arhitectă din Varşovia
Katarzyna Rokicka-Müller de la firma de arhitectură mamArchitekci din Varșovia împărtășește această părere. Arhitecta, care proiectează așezări de circa 20 de ani, spune că practică ”o meserie asemănătoare celei de croitor”, lucrând cu materialul clientului, în cazul de față dorințele investitorilor, care nu o dată contravin convingerilor proprii.
„De-a lungul anilor, am încurajat investitorii să mizeze pe relațiile bune cu comunitatea locală și să creeze ceva nou acolo. Eu favorizez deschiderea spațiului, astfel încât oamenii să se poată întâlni. Totuși, nu am proiectat niciodată o așezare care să nu trebuiască să fie îngrădită", spune Rokicka-Müller.
Libertate între ziduri vechi
Rokicka-Müller însăși locuiește într-o clădire veche, laolaltă cu oameni din medii foarte diferite. Faptul că aceasta nu este înconjurată nici de garduri, nici de bariere, îi conferă o senzație de libertate.
„Cei care locuiesc în așezări închise trăiesc într-o cușcă. Nu m-aș muta niciodată acolo, deoarece mi-ar limita libertatea”, spune arhitecta. Societatea poloneză deja polarizată nu are nevoie de restricții suplimentare.
Sylwia Zborowska, proprietarul așezării creștine din Łomianki, respinge acuzația că ea și alții ar dori să se izoleze. ”Despre excludere se poate vorbi în așezările fără copii, nu și în așezarea în care am ales să trăim noi. Am hotărât să trăim aici, alegând un refugiu sigur, dar fără să ne bazăm pe separare socială”, subliniază Zborowska.
