Un pompier din Turcia a înduioșat inimile iubitorilor de animale din întreaga lume, adoptând o pisică pe care a scos-o dintre ruinele unui bloc de apartamente prăbușit.
Citește și: 47.000 de morți în urma cutremurele devastatoare din Turcia și Siria. Au fost în total 6.210 replici
Ali Cakas, în vârstă de 33 de ani, a recuperat pisica albă-neagră care a rămas blocată timp de 129 de ore în urma cutremurului devastator din Turcia. Pisica recunoscătoare a refuzat să plece de lângă el după ce i s-a dat mâncare și apă, în timp ce Ali a continuat să caute supraviețuitori în Nurdagi, în provincia Gaziantep din estul Turciei, potrivit Daily Mail
Ali și colegii săi l-au numit Enkaz - cuvântul turcesc pentru resturi - și l-au tratat ca pe o mascotă, în speranța că proprietarul său ar putea apărea.
Citește și: Imagini emoționante în Turcia: O pisică scoasă de sub dărâmături nu se mai dezlipește de salvator
Imagini înduioșătoare îl arată pe Enkaz stând fericit pe umărul lui Ali în timpul unei pauze din activitatea de salvare a echipei sale.