În pofida promisiunilor repetate ale Home Office de a face ruta „neviabilă”, 30 de bărci au reuşit să ajungă pe coastele Marii Britanii sâmbătă, a confirmat ministerul luni seară, scrie Agerpres.
Acest bilanţ eclipsează precedentul record zilnic de 592 de persoane, consemnat în urmă cu mai puţin de două săptămâni.
Citește și: Moscova și Beijingul mobilizează regimurile autoritare din Belarus, Myanmar, Iran împotriva Vestului
Mai mult de 12.400 de persoane s-au aventurat în această traversare periculoasă spre Marea Britanie în 2021, conform cifrelor compilate de agenţia de presă PA.
Călătoria pe mare a făcut însă numeroase victime, declanşând valuri de tristeţe şi promisiuni repetate de acţiune din partea guvernelor de pe cele două maluri ale Canalului.
În cursul lunii august, un bărbat de 27 de ani din Eritreea a murit după ce, împreună cu alte patru persoane, a sărit din ambarcaţiunea care începuse să se scufunde în Canalul Mânecii.
Citește și: Columbeanu nu regretă că a pierdut 150 milioane €: La două camere, în chirie, mă simt mai bine
„Aceste traversări periculoase din ţări UE sigure sunt complet nenecesare, iar noi suntem decişi să anihilăm bandele criminale din spatele lor”, a spus Dan O'Mahoney, comandantul unităţii Home Office de combatere a ameninţării traversărilor clandestine.
„Lucrăm împreună cu alte instituţii guvernamentale, precum şi cu parteneri francezi şi internaţionali pentru a răspunde acestei probleme. Ne-am dublat numărul poliţiştilor pe plajele franceze, au împiedicat peste 10.000 de tentative, am realizat aproape 300 de arestări şi 65 de inculpări”, a precizat responsabilul britanic.