Nicușor Dan nu știe cine îl va susține în 2024, dar nu refuză sprijinul PNL, USR și PMP

DE Daniel Toșa | 09.08.2022 - 10:29
Nicușor Dan nu știe cine îl va susține în 2024, dar nu refuză sprijinul PNL, USR și PMP/FOTO: Facebook/NicusorDan

Primarul Capitalei, Nicușor Dan spune că în acest moment nu se concentrează pe alegerile care vor fi în 2024, dar mizează în continuare pe susținerea pe care o are în prezent de la PNL, USR și PMP.

SHARE

”Pentru moment, preocuparea mea e ca în aceşti 2 ani şi jumătate să fac lucrurile care le-am angajat să le fac pentru bucureşteni. În administraţia publică lucrurile durează, faci astăzi proiectul şi îl vezi peste 3-4 ani.

Şi mai este un lucru important, cred că ceea ce am făcut eu în administrarea Bucureştiului a fost să trasez acele linii mari strategice pe care să mergem în continuare, fie că vorbim de semaforizare, fie că vorbim de transportul public, fie că vorbim de metroul la suprafaţă, fie că vorbim de radialele până în autostrada de centură, sunt lucruri mari, nu hai să mai punem un semafor aici, un semafor aici, un semafor aici. Rezultatul acestor planuri mari se vede în ani”, a declarat Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei a ţinut să sublinieze că are în prezent susţinerea PNL, USR şi PMP.

Citește și: Republica Moldova crede că numeroasele amenințări cu bombă sunt un „preludiu” la invazia rusă

”Legat de această chestiune, mai vreau să spun că am o colaborare bună cu PNL, PMP, USR care mă susţin în primărie, chiar azi am avut o şedinţă de Consiliu în care am avut voturile lor pe proiectele pe care le-am avut”, a declarat Dan.

Întrebat dacă aceste trei partide l-ar susţine pentru al doilea mandat, Nicuşor Dan a spus că acesta este un scenariu realist, potrivit Digi24.

Citește și: VIDEO Nave de război rusești, armate cu 24 de rachete Kalibr, pregătite de atac în Marea Neagră

Nicuşor Dan nu îşi face niciun fel de calcul pentru 2024

”În ipoteza în care o să fie o luptă stânga – dreapta e un scenariu realist. Dar mai e mult până acolo, se vor schimba aşa multe lucruri, o să vină o criză economică peste noi că eu vă spun sincer, nu îmi fac niciun fel de calcul pentru 2024. Vreau să mă concentrez pe ce fac în administraţie”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, miercuri seară, că, dacă cetăţenii o vor vota la viitoarele alegeri, se va întoarce ca primar general al Capitalei.

Firea a precizat că sunt discuţii incipiente în coaliţia de guvernare despre o eventuală susţinere comună a PNL şi PSD, dar că ea se bazează în primul rând pe susţinerea partidului din care face parte, respectiv PSD.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te