Un balet fără sfârşit de avioane de luptă au animat luni imensa pistă de aterizare a portavionului care navighează la nord de oraşul libian Benghazi. Reprezentanţii mai multor media internaţionale, între care şi AFP, au fost invitate la bordul său pentru a asista la 'Scutul lui Neptun 2022', manevre de antrenament care se desfăşoară din 17 mai până în 31 mai, potrivit Agerpres, care citează France Presse.
'Vreau ca noi să fim pe cât se poate de pregătiţi', a explicat contramiralul Curt Renshaw.
'Ne uităm la capacităţile ruseşti şi ne uităm şi la ale noastre şi apoi ne antrenăm să contracarăm orice ar putea face ei şi să ne apărăm pe noi înşine şi pe partenerii şi aliaţii noştri', a adăugat el.
Lista lungă a ţărilor participante la aceste manevre cuprinde majoritatea membrilor Alianţei Nord-Atlantice, de la Marea Britanie şi Spania până la Franţa, Turcia, Germania, Polonia, România şi Italia.
Citește și: BREAKING Premierul anunță noi măsuri sociale: bani pentru pensionari și bugetari, amânarea ratelor
Cu toate că această operaţiune 'a fost planificată cu mult timp înainte' de războiul lansat de Rusia în Ucraina, 'natura acestei activităţi de vigilenţă sporită a fost plasată într-un context diferit', recunoaşte Rory Cheyne, un pilot britanic din Royal Navy, detaşat pe portavionul american.
'Suntem aici pentru a lucra cu aliaţii noştri mână în mână şi pentru a fi pregătiţi pentru orice eventualitate', a explicat el.
Când un jurnalist îi cere să ilustreze capacităţile de descurajare ale NATO în contextul actual, contraamiralul Renshaw are răspunsul pregătit: 'Uitaţi-vă la avioanele noastre de luptă, priviţi la ce e în jurul vostru! Bineînţeles că are un efect descurajant şi cred că ar fi neînţelept să ne atace pe noi sau pe unul dintre aliaţii noştri, având în vedere capabilităţile de care dispunem', afirmă acesta.
Citește și: VIDEO Boloș: România nu a cheltuit bani din prefinanțarea PNRR pentru că nu are structurile necesare
Referitor la 'forţele ruse, le urmărim îndeaproape, inclusiv submarinele lor şi unde se află în misiune', detaliază el, calificând drept 'un comportament îngrijorător atacul neprovocat împotriva unui vecin european'.
Locotenent-comandantul american Jeannette Lazzaro, un ofiţer femeie de 33 de ani, lucrează la planificarea operaţiunilor, inclusiv a planurilor de zbor. Războiul în Ucraina 'nu a avut un impact direct asupra a ceea ce facem (...) dar cu siguranţă apasă asupra gândurilor noastre', a spus ea.
'Ne antrenăm constant pentru a fi pregătiţi pentru a face faţă oricărei sarcini care ni s-ar putea cere, suntem pregătiţi pentru orice evoluţie' a situaţiei, a adăugat ea.
Operaţiunea 'Scutul lui Neptun 2022' se desfăşoară în Marea Mediterană, dar şi în Marea Baltică, un alt punct fierbinte de la începutul agresiunii ruse. Într-un comunicat, NATO explică că este vorba de consolidarea 'integrării într-o manieră fluidă a capacităţilor maritime (ale Alianţei) pentru a susţine mijloacele sale de descurajare şi de apărare'.
Portavionul USS Harry S. Truman este un adevărat oraş plutitor, care transportă circa 4.800 de militari, inclusiv membri ai armatelor aliate, ceea ce reprezintă o provocare pentru comunicarea între interlocutori de diferite limbi, în funcţie de diferitele lanţuri de comandă.