VIDEO Emoții, la învestirea lui Biden: Poemul „The Hill We Climb” recitat de Amanda Gorman

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 21.01.2021 - 08:37

Tânăra poetă Amanda Gorman a captivat publicul miercuri, la ceremonia de învestitură a lui Joe Biden, prin versurile sale care au făcut apel la unitate în SUA, relatează AFP.

SHARE

În vârstă de numai 22 de ani, tânăra originară din Los Angeles a recitat un poem scris de ea, intitulat „The Hill We Climb”, o referire la colina Capitoliului, unde susţinătorii lui Donald Trump au pătruns cu forţa în sediul Congresului pe 6 ianuarie.

Textul său, pe care l-a scris după asaltul asupra Capitoliului, evocă „o forţă care mai degrabă va zdruncina naţiunea noastră, decât să o divizeze”. „Acest efort aproape a reuşit/Dar dacă democraţia poate fi pentru moment întârziată, ea nu poate fi definitiv suprimată”, se mai menţionează în poem.

Cu o voce calmă, poeta şi-a recitat versurile, însoţite de mici gesturi, fără să se bâlbâie, deşi, la fel ca Joe Biden, a avut probleme din acest motiv în copilărie. Este şi motivul pentru a s-a apucat de scris, pentru a compensa acest defect de vorbire.

Poeta s-a descris drept „o fată neagră slabă, descendentă a sclavilor, crescută de o mamă celibatară”, care acum recită în faţa unui preşedinte.

Un copil precoce, Amanda Gorman a primit primul premiu pentru poezie la 16 ani, a primit titlul de „cea mai bun tânără poetă a ţării” trei ani mai târziu, în timp ce studia sociologia la prestigioasa universitate Harvard.

Înaintea ei, alţi cinci poeţi, între care Robert Frost şi Maya Angelou, au participat la ceremonii de învestitură ale unor preşedinţi americani, dar niciunul dintre ei nu era atât de tânăr.

Potrivit presei americane, numele său a fost sugerat organizatorilor ceremoniei de Jill Biden, soţia celui de al 46-lea preşedinte, care a asistat la una dintre lecturile sale publice. Cerința lor, transmisă în decembrie, a fost ca ea să scrie „o odă pentru o Americă unită”, un ecou al discursului democratului.

Textul ei răspunde cerinţelor, fără a nega provocările preşedintelui.

„Vom transforma această lume rănită în alta, minunată. Există întotdeauna lumină dacă suntem suficient de curajoşi pentru a o vedea. Măcar dacă am fi atât de curajoşi”, scrie poeta.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te