Fosta şefă a diplomaţiei austriece, Karin Kneissl, cunoscută pentru că a dansat un vals cu Vladimir Putin în 2018, s-a instalat în Rusia după o călătorie cu poneii săi într-un zbor special organizat de la o bază aeriană rusă din Siria, informează Agerpres, citând AFP.
Numită de extrema dreaptă la conducerea Ministerului de Externe, între decembrie 2017 şi mai 2019, Karin Kneissl locuia în Liban din 2022 şi a decis să se stabilească la Sankt-Petersburg pentru a prelua funcţia de preşedinte al unui nou think tank universitar în iunie 2023.
Citește și: Karin Kneissl, fost ministru de Externe al Austriei, și-a luat casă în Rusia: N-am nevoie de Maldive
Site-ul de investigaţii The Insider a scris că Kneissl a ajuns în Rusia după un zbor săptămâna trecută împreună cu poneii săi de la baza aeriană rusă Hmeimim din Siria la Sankt-Petersburg.
Karin Kneissl, despre avionul special oferit de Putin: "Mi-a fost imposibil să conduc un camion prin Siria în condiţii de război"
Fosta şefă a diplomaţiei austriece, în vârstă de 58 de ani, a încercat să se justifice: "Mi-a fost imposibil să conduc un camion prin Siria în condiţii de război", a declarat ea pentru AFP.
"Din cauza sancţiunilor, nu există niciun zbor sau (serviciu de expediere) DHL", a explicat ea în continuare pe contul său de Telegram, exprimându-şi surprinderea că "mutarea sa a devenit un subiect politic".
Citește și: Austria, fortăreaţa din UE a lui Putin. Legătura ambivalentă pentru gaze și „rădăcinile” URSS
Karin Kneissl a ţinut prima pagină a ziarelor în 2018, când l-a invitat pe preşedintele rus la nunta sa, pe când se afla la conducerea diplomaţiei austriece.
Presa apropiată Kremlinului a fost încântată să publice imagini, care au făcut înconjurul lumii, cu mireasa valsând alături de preşedintele rus, pe care l-a onorat cu o amplă reverenţă.
Citește și: Manipulare și racolare după manualul KGB
După ce a părăsit guvernul, Karin Kneissl s-a alăturat consiliului de administraţie al gigantului petrolier rus Rosneft în 2021, poziţie pe care a părăsit-o în mai 2022, în urma presiunilor, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.
Foarte controversată în ţara sa, Kneissl s-a mutat în Franţa în septembrie 2020. Ea susţine că a fost forţată să plece şi că se stabilise temporar într-un mic sat din Liban, iar de acum va trăi la Sankt-Petersburg.