Fostul preşedinte Joe Biden îl acuză pe actualul preşedinte, Donald Trump, că a distrus democraţia
Fostul preşedinte Joe Biden îl acuză pe actualul preşedinte, Donald Trump, că a distrus democraţia americană. "Demolare la propriu".
Fostul preşedinte Joe Biden l-a criticat dur, vineri, pe succesorul său la Casa Albă, susţinând, la un eveniment organizat de Partidul Democrat, că Donald Trump a „distrus” democraţia, relatează CNN.
„Ştiam că Trump va distruge ţara, dar trebuie să recunosc că nu aveam idee că va fi vorba de o demolare la propriu”, a spus Biden, la o gală organizată în Omaha, de Partidul Democrat din Nebraska.
Biden s-a referit la demolarea de către Trump a aripii estice a Casei Albe, pentru a construi o sală de bal de 8.361 metri pătraţi. (Bila pentru demolare) „este un simbol perfect al preşedinţiei sale”, a spus Biden.
Joe Biden îl acuză Donald Trump că a distrus democraţia
„Trump a distrus nu numai o casă a poporului, ci şi Constituţia, statul de drept şi însăşi democraţia noastră”, a punctat fostul preşedinte. Biden a ironizat, de asemenea, declaraţiile repetate ale lui Trump potrivit cărora al doilea mandat al său aduce ţării „o epocă de aur”.
„Acum spune că suntem, citez, «într-o epocă de aur». Singurul aur este cel pe care l-a atârnat la şemineu”, a spus fostul preşedinte, referindu-se la ornamentele aurite aduse de Trump în Biroul Oval.
În timpul discursului, Biden s-a adresat şi direct lui Trump: „Sincer să fiu, te comporţi într-un mod care ne face de ruşine ca naţiune”, i-a spus el.
Citeşte şi: Biden încurajează democrații după victoria lui Trump: „Experimentul american merge mai departe”
El l-a criticat, de asemenea, pe Trump pentru că a acordat prioritate intereselor aliaţilor săi bogaţi în detrimentul poporului american.
„Tu lucrezi pentru noi, domnule preşedinte. Nu noi lucrăm pentru tine. Tu lucrezi pentru noi, nu doar pentru miliardari şi milionari”, a spus Biden, mărturisind: „Sunt furios”.
Fostul preşedinte a vorbit şi despre diagnosticul său de cancer de prostată, la doar câteva săptămâni după ce a încheiat o serie de şedinţe de radioterapie. Biden a legat experienţa sa personală cu boala de importanţa îngrijirii medicale, conform News.ro.
Citeşte şi: Decizia META: "Libertatea de exprimare sau dezinformare?" Biden și Zuckerberg, în conflict deschis
„Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru medici şi asistente medicale şi pentru progresele incredibile pe care le facem în cercetarea cancerului”, a spus Biden.
„Acum, Trump şi prietenii săi republicani reduc finanţarea guvernamentală pentru asistenţa medicală şi o fac mai scumpă, mai scumpă pentru aproape toată lumea”, a menţionat Biden.
Declaraţiile fostului preşedinte vin în contextul în care ţara se află în cel mai lung shutdown din istorie, impasul fiind centrat în jurul problemei subvenţiilor pentru asistenţa medicală.
Citeşte şi:
Democraţii refuză să susţină proiectul de lege al republicanilor pentru finanţarea guvernului, deoarece acesta nu prelungeşte subvenţiile îmbunătăţite prin legea referitoare la asistenţa medicală accesibilă, care urmează să expire la sfârşitul anului.
Biden a comentat şi victoria zdrobitoare a democraţilor în alegerile de marţi, exclamând cu voce tare: „Partidul Democrat s-a întors!”
Democraţii au câştigat marţi pe toată linia, Zohran Mamdani fiind ales primar al oraşului New York, în timp ce Abigail Spanberger şi Mikie Sherrill au câştigat alegerile pentru guvernator în Virginia şi, respectiv, New Jersey.
Democraţia este fragilă
În California, o măsură electorală susţinută de democraţi, privind redistribuirea circumscripţiilor electorale a fost, de asemenea, aprobată de alegători.
Biden spune că aceste victorii demonstrează că „poporul american îi trimite un mesaj lui Trump şi susţinătorilor săi”, denunţând politicile administraţiei sale.
Biden a continuat să sublinieze fragilitatea democraţiei şi a îndemnat susţinătorii prezenţi în sală „să depună eforturi” pentru a o apăra. „Democraţia nu este un lucru garantat”, a subliniat Biden.
„Nimic nu este garantat în democraţie, nici măcar în America. Trebuie să depuneţi eforturi. Trebuie să alegem lideri care cred în democraţie, care o susţin, care o apără, care o protejează”, a pledat el.
„Cunosc această naţiune. Cunosc poporul american. Şi iată ce ştiu: nimeni, absolut nimeni, nici măcar preşedintele, nu poate distruge democraţia noastră, dacă rămânem uniţi şi luptăm pentru ea”, a adăugat el ulterior.