Donald Trump, preşedintele SUA, este omul demolării ordinii mondiale, aşa cum este ea, în prezent, avertizează experții europeni în securitate internaţională.
Donald Trump, preşedintele SUA, este omul demolării ordinii mondiale, aşa cum este ea, în prezent, avertizează experții europeni în securitate internaţională.
Un bărbat a cumpărat o casă cu vedere la mare, pe o porțiune pitorească de coastă. Dar, doar trei luni mai târziu, casa trebuie demolată. Cumpărătorul a trecut cu vederea ceva crucial.
La Ploiești, s-a declanșat un „război” între autorități. Primarul a decis demolarea a zeci de imobile contruite ilegal pe domeniul public, prefectura contestă decizia acestuia în instanță.
Fudația Pro Patrimonio atrage atenția asupra faptului că conducerea CFR a decis că gara Leorda, din județul Botoșani, urmează să fie demolată. Decizia ar fi fost luată deoarece clădirea a fost părăsită deja de ceva vreme, în locul ei urmând să fie ridicat un nou imobil.
NASA i-a încredințat companiei SpaceX, a multimiliardarul excentric Elon Musk „demolarea” Stației Spațiale Internaționale, care va fi „pensionată” până în 2030 și apoi scoasă de pe orbita din jurul Pământului. Misiunea va costa aproape un miliard de dolari.
Pe 25 aprilie, în şedinţa de guvern de la Timişoara a fost aprobat proiectul indicatorilor tehnico-economici pentru construirea noii arene de 165 milioane de euro la Timişoara, în locul celei vechi.
Doar în România este, probabil, posibil așa ceva. O stație „PECO” a funcționat zeci de ani în centrul Bucureștiului, abuziv, fără acte, pe un teren care aparține domeniului public.
Țeapă imobiliară de 3 de milioane de euro, la Cluj! Un dezvoltator a înșelat peste 500 de persoane vânzându-le apartamente în blocuri construite ilegal, fără autorizație, iar primăria a demarat lucrările de demolare la primul astfel de imobil.