Israel şi Hamas sunt în armistiţiu, pentru patru zile. Zeci de ostatici vor fi eliberaţi

Statul Israel şi Hamas au convenit asupra unui armistiţiu timp de patru zile, în urma căruia gruparea palestiniană ar urma să elibereze zeci de ostatici luaţi pe 7 octombrie, au anunţat ambele părţi, potrivit presei internaţionale.
Guvernul israelian şi Hamas au convenit asupra unei pauze de patru zile a luptelor, pentru a permite eliberarea a 50 de ostatici deţinuţi în Gaza, în schimbul a 150 de palestinieni încarceraţi în Israel, precum şi intrarea ajutorului umanitar în enclava asediată.
Oficiali din Qatar, statul care a mediat negocierile, precum şi din SUA, Israel şi Hamas au afirmat de câteva zile că un acord este iminent.
Israel şi Hamas sunt în armistiţiu, pentru patru zile
Se crede că Hamas deţine peste 200 de ostatici, luaţi atunci când luptătorii săi au năvălit în Israel, pe 7 octombrie, ucigând 1.200 de persoane, potrivit unui bilanţ israelian.
O declaraţie a biroului premierului israelian Benjamin Netanyahu a precizat că 50 de femei şi copii vor fi eliberaţi pe parcursul a patru zile, timp în care va exista o pauză în lupte.
Pentru fiecare 10 ostatici suplimentari eliberaţi, pauza va fi prelungită cu încă o zi, a precizat acesta, fără a menţiona eliberarea prizonierilor palestinieni în schimb.
Citeşte şi: VIDEO Război Israel - Hamas: 12 morți după un bombardament israelian asupra unui spital din Gaza
"Guvernul Israelului s-a angajat să îi întoarcă acasă pe toţi ostaticii. În această seară, acesta a aprobat acordul propus ca o primă etapă pentru atingerea acestui obiectiv", se arată în declaraţie, publicată după ore de deliberări care au fost închise presei.
Hamas a declarat că cei 50 de ostatici vor fi eliberaţi în schimbul a 150 de femei şi copii palestinieni care sunt deţinuţi în închisorile israeliene. Acordul de armistiţiu va permite, de asemenea, intrarea în Gaza a sute de camioane cu ajutoare umanitare, medicale şi de combustibil, a precizat Hamas.
Acordul este primul armistiţiu dintr-un război în care bombardamentele israeliene au distrus zone întinse din Gaza, condusă de Hamas, au ucis 13.300 de civili în această mică enclavă dens populată şi au lăsat aproximativ două treimi din cei 2,3 milioane de locuitori fără adăpost, potrivit autorităţilor din Gaza.
Citeşte şi: Armata israeliană a găsit cadavrul unei femei soldat răpite de Hamas, lângă spitalul Al Shifa
Înainte de a se reuni cu întregul său guvern, Netanyahu s-a întâlnit marţi cu cabinetul său de război şi cu cabinetul mai larg de securitate naţională cu privire la acest acord.
Înainte de anunţarea acordului, Netanyahu a declarat că intervenţia preşedintelui american Joe Biden a ajutat la îmbunătăţirea acordului provizoriu, astfel încât acesta să includă mai mulţi ostatici şi mai puţine concesii.
Dar Netanyahu a declarat că misiunea mai largă a Israelului nu s-a schimbat.
"Suntem în război şi vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele. Să distrugem Hamas, să ne întoarcem toţi ostaticii şi să ne asigurăm că nicio entitate din Gaza nu mai poate ameninţa Israelul", a declarat el într-un mesaj înregistrat la începutul şedinţei de guvern.
Ostatică la 3 ani
Trei americani, inclusiv o fetiţă de 3 ani, ai cărei părinţi s-au numărat printre cei ucişi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie, se aşteaptă să se numere printre ostaticii care vor fi eliberaţi, a declarat un oficial american de rang înalt.
Presa israeliană, inclusiv Channel 12 News, a declarat că prima eliberare a ostaticilor este aşteptată joi. Punerea în aplicare a acordului trebuie să aştepte 24 de ore pentru a le da cetăţenilor israelieni şansa de a cere Curţii Supreme să blocheze eliberarea prizonierilor palestinieni, potrivit rapoartelor.
Până în prezent, Hamas a eliberat doar patru prizonieri: cetăţenii americani Judith Raanan, 59 de ani, şi fiica ei, Natalie Raanan, 17 ani, la 20 octombrie, invocând motive umanitare, şi femeile israeliene Nurit Cooper, 79 de ani, şi Yocheved Lifshitz, 85 de ani, pe 23 octombrie.
"Motive umanitare"
Aripa armată a grupării militante palestiniene Jihadul Islamic, care a participat la raidul din 7 octombrie împreună cu Hamas, a declarat marţi seara, târziu, că unul dintre ostaticii israelieni pe care îi deţinea de la atacurile din 7 octombrie asupra Israelului a murit.
"Ne-am exprimat anterior dorinţa de a o elibera din motive umanitare, dar inamicul a tras de timp şi acest lucru a dus la moartea ei", au declarat Brigăzile Al Quds, pe canalul de Telegram.
Spitalul Indonezian a primit ordin de evacuare
În timp ce atenţia s-a concentrat asupra acordului de eliberare a ostaticilor, luptele de pe teren au continuat.
Mounir Al-Barsh, directorul general al Ministerului Sănătăţii din Gaza, a declarat pentru Al Jazeera TV că armata israeliană a ordonat evacuarea Spitalului Indonezian din oraşul Gaza. Israelul a declarat că militanţii operează din această unitate şi a ameninţat că va acţiona împotriva lor în termen de patru ore, a spus el.
Spitalele, inclusiv cel mai mare spital Al Shifa din Gaza, au devenit practic nefuncţionale din cauza conflictului şi a lipsei de provizii esenţiale. Israelul susţine că Hamas ascunde posturi de comandă militare şi luptători în cadrul acestora, afirmaţie pe care Hamas şi personalul spitalului o neagă, conform News.ro.
Încercuiţi la Jabalia
Marţi, Israelul a declarat de asemenea că forţele sale au încercuit tabăra de refugiaţi Jabalia, o extensie urbană aglomerată a oraşului Gaza, unde Hamas s-a luptat cu forţele blindate israeliene, care avansează.
Agenţia palestiniană de ştiri WAFA a declarat că 33 de persoane au fost ucise şi zeci rănite într-un atac aerian israelian asupra unei părţi din Jabalia.
Potrivit Naţiunilor Unite, majoritatea palestinienilor din Gaza sunt înregistraţi ca refugiaţi, deoarece ei sau strămoşii lor au fost strămutaţi în urma războiului din 1948, care a dus la crearea Israelului.
În sudul Fâşiei Gaza, presa afiliată Hamas a declarat că 10 persoane au fost ucise şi 22 rănite de un atac aerian israelian. asupra unui apartament din oraşul Khan Younis.
Sentimente pozitive vin din SUA, UE şi Rusia
Preşedintele american Joe Biden s-a declarat "extraordinar de mulţumit" de apropiata eliberare de ostatici răpiţi pe 7 octombrie, în Israel, de către militanţii Hamas, în urma acordului.
"Sunt extraordinar de mulţumit (de faptul) că mai multe dintre aceste suflete curajoase (...) se vor reuni cu familiile lor, odată ce acest acord va fi pe deplin pus în aplicare", a spus Biden.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat acordul încheiat între Israel şi Hamas. "Comisia Europeană va face tot ce îi stă în putinţă pentru a folosi această pauză pentru a-şi spori ajutorul umanitar pentru Gaza", a declarat von der Leyen.
Cam 240 de persoane au fost răpite în timpul atacului lansat de mişcarea islamistă, aflată la putere în Fâşia Gaza, împotriva Israelului, pe 7 octombrie.
Şi Federaţia Rusă
Şi Rusia a salutat la rândul său acordul.
"Moscova salută acordul între Israel şi Hamas asupra unei pauze umanitare de patru zile", a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, citată de agenţiile de presă ruse, subliniind că "exact la aceasta a îndemnat Rusia, de la începutul escaladării conflictului".
Omar Shakir, directorul organizaţiei Human Rights Watch pentru Israel şi teritoriile palestiniene, a declarat că "Hamas şi alte facţiuni armate trebuie să îi elibereze pe toţi ostaticii, imediat", subliniind totodată că blocarea ajutorului esenţial, ca şi luarea de ostatici, constituie crimă de război, conform Agerpres.
Organizaţiile internaţionale şi numeroase capitale străine şi-au înmulţit îndemnurile pentru o încetare a focului sau pentru un armistiţiu, în faţa situaţiei umanitare catastrofale în Fâşia Gaza, unde războiul a distrus cartiere întregi, a devastat sistemul de sănătate şi a dus la strămutări masive de populaţie.