Iranul creşte concentraţia uraniului îmbogăţit peste limita din Acordul Nuclear. Alertă mondială

DE Alexandru Pop | Actualizat: 07.07.2019 - 16:47
Foto Getty Images

Administraţia de la Teheran a anunţat duminică dimineaţă că va creşte concentraţia uraniului îmbogăţit cu aproape două procente peste limitele permise în Acordul Nuclear semnat în 2015, pentru a produce combustibil pentru centrale nucleare, conform BBC şi Reuters.

SHARE

Abbas Araqchi, adjunct al ministrului iranian de Externe, a transmis în cadrul unei conferinţe de presă că Iranul va începe să îmbogăţească uraniul la o concentraţie mai mare de 3,67%, cea prevăzută în Acordul Nuclear semnat cu marile puteri, pentru a produce combustibil pentru centrala nucleară Bushehr.

Astfel, Iranul ar urma să îmbogăţească uraniul la o concentraţie de aproximativ 5%, cu aproape două procente peste limita admisă.

Araqchi a transmis că Administraţia de la Teheran va înceta să respecte câte o prevedere a Acordului Nuclear la fiecare 60 de zile, dacă ţările semnatare nu iau măsuri pentru protejarea Iranului de sancţiunile impuse de Statele Unite.

Oficialul iranian a anunţat că Iranul doreşte să salveze Acordul Nuclear, dar a acuzat semnatarii europeni că nu au respectat angajamentele prevăzute în acord. Araqchi a transmis că diplomaţia este încă o opţiune, dacă Statele Unite vor ridica sancţiunile impuse Iranului.

La un an după retragerea Statelor Unite din Acordul Nuclear, Iranul a oferit un termen limită de 60 de zile ţărilor semnatare să ia măsuri împotriva sancţiunilor Administraţiei de la Washington. Termenul de 60 de zile a expirat duminică, ceea ce a dus la decizia Iranului de a renunţa la respectarea prevederii privind concentraţia uraniului îmbogăţit.

Administraţia de la Teheran a negat vehement dorinţa de a construi armament nuclear, lucru pentru care uraniul ar trebui îmbogăţit la un nivel de aproximativ 90%.

Ministrul Energiei din Israel a criticat decizia luată de Iran. Acesta a transmis că deşi creşterea actuală este moderată, Iranul „a pornit pe drumul care duce la armament nuclear”.

Javad Zarif: Toate măsurile luate de Iran sunt reversibile

Ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, a declarat că toate măsurile luate de Administraţia de la Teheran privind renunţarea la angajamentele prevăzute în Acordul Nuclear sunt reversibile, dacă ţările europene încep să îşi îndeplinească îndatoririle, conform Reuters.

„Azi, Iranul a luat a doua măsură de remediere. Ne rezervăm dreptul să continuăm să exercităm măsuri legale de remediere, conform Acordului Nuclear, pentru a ne proteja interesele în faţa terorismului economic al Statelor Unite. Aceste măsuri sunt reversibile”, a transmis Zarif prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Inspectorii ONU urmăresc evoluţia evenimentelor din Iran

Inspectorii ONU pentru activitate nucleară aflaţi în Iran urmăresc îndeaproape evoluţia evenimentelor legate de încălcarea Acordului Nuclear şi vor raporta în momentul în care uraniul îmbogăţit va fi prelucrat la un nivel de puritate mai mare decât cel permis, relatează Reuters.

„Suntem la curent cu anunţul Iranului privind concentraţia uraniului îmbogăţit”, a declarat un purtător de cuvânt al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

„Inspectorii din Iran vor raporta la centru după ce verifică evoluţia evenimentelor”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te