Preşedintele rus Vladimir Putin a spus în glumă luni că va avea o discuţie serioasă cu Occidentul cu privire la afirmaţiile acestuia că el ar fi de vină pentru întreg haosul economic provocat de conflictul din Ucraina şi de sancţiunile devastatoare occidentale la adresa ţării sale, relatează Agerpres, citând Reuters.
Invazia rusă în Ucraina a dus la uciderea a mii de persoane şi la strămutarea altor 14.000.000, în timp ce tentativele Occidentului de a izola Rusia, ca măsură punitivă, şi blocarea de către Moscova a transporturilor de cereale în porturile Ucrainei de la Marea Neagră au provocat o creştere a preţului la petrol, gaze naturale, cereale, ulei de gătit şi îngrăşăminte.
În cadrul unei întrevederi la reşedinţa sa din Soci, staţiune balneară de la Marea Neagră, Putin i-a spus omologului său belarus Aleksandr Lukaşenko că economia Rusiei merge bine, în pofida sancţiunilor. Imagini de la această întâlnire au fost difuzate de media de stat ruse.
Lukaşenko a declarat că sancţiunile au impulsionat cele două ţări să se concentreze pe autodezvoltare şi că elitele din Occident s-au înşelat cu privire la cauzele problemelor lor economice.
'Cât priveşte economia, mulţumim Occidentului pentru că ne-au dat un astfel de impuls spre propria noastră dezvoltare', i-a mărturisit Lukaşenko lui Putin, care a zâmbit şi a dat aprobator din cap.
"Ceea ce se întâmplă acolo (în Occident) este că ei au subestimat într-adevăr lucrurile citind propriile media. S-au ales cu inflaţie şi spun - e adevărat - că 'Putin este vinovat'. 'Putin este vinovat pentru toate' ", a afirmat Lukaşenko.
De cealaltă parte a unei măsuţe, Putin şi-a muşcat buzele şi a dat din cap.
'Vom avea o discuţie serioasă cu ei', a spus în replică Putin, schiţând un zâmbet forţat.
Lukaşenko, al cărui regim este în prezent principalul aliat al Moscovei, a râs înfundat, exclamând: 'Da!'.