"De un an, nu mai am viață. Astăzi mă pregătesc să nu mai am nici viitor", spune, cu un ton dezamăgit, Théo, 21 de ani, student în Marsilia.
La prima carantină, tânărul, care vrea să devină lucrător social, spune că a acceptat restricțiile "fără probleme". Dar nu mai este de acord cu noile restricții, din valul doi al pandemiei. "De ce ne obligă să stăm în carantină în condițiile în care virusul nu este mortal pentru noi?", se întreabă el.
"A-i carantina pe bătrâni mi se pare de bun simț", spune și Sarah Mezlini, tânără licențiată a unei facultăți de comerț și în prezent fără loc de muncă.
Femeia de 26 de ani a fost nevoită să părăsească capitala pentru a reveni la părinți, în regiunea pariziană. O situație care o lasă cu un gust amar. "Am impresia că vocile noastre nu contează. Suferim decizii fără a fi vreodată consultați. Suntem ignorați și izolați în permanență", acuză ea.
Aceeași nemulțumire și la Théo: "Mi-am pierdut locul de muncă, nu am viață socială, practica este anulată una după alta și mă trezesc mergând la cantina socială".
"Nu am oprit țara, din câte știu, pentru a ne salva părinții"
Evocată un timp și respinsă la sfârșitul lui octombrie de șeful statului, care a considerat că nu este "suficientă", chestiunea carantinării seniorilor este măsura pe care mulți dintre studenți și tinerii activi și-ar dori să o vadă aplicată.
Și nu doar de tineri. "Nu am oprit țara, din câte știu, pentru a ne salva părinții", în timpul gripei din Hong Kong, între 1968 și 1970, "la fel de gerontocidă" ca și Covid-19, afirma în mai ziaristul François de Closets (86 ani), într-un editorial publicat de Le Monde, cu un ton foarte critic față de bătrâni.
"La un moment dat, având în vedere situația economică ce ne așteaptă, poate ar trebui să le spunem celor în vârstă să-și asume responsabilitățile, dacă tot sunt atât de prompți în a ne spune că suntem iresponsabili, și să se carantineze ei", afirmă Emeline Roché, 28 de ani.
Dacă "pentru moment" tânăra femeie afirmă că se simte "protejată" de contractul său de muncă pe durată nedeterminată, aceasta evocă teama de lunile următoare în fața "devastării economice care se profilează" și sentimentul său de "nedreptate" pentru o generație pe care o consideră favorizată.
"Cine nu a avut probleme cu șomajul? Cine a avut acces la proprietăți la prețuri accesibile?", afirmă ea. "Nouă ce ne-a mai rămas? Merci Boomer!", adaugă și Emeline, folosind termenul favorit al generației sale pentru a desemna generația baby boomers (cei născuți între 1945 și 1960).
