Generalul Ben Hodges: Eventualul succesor al lui Vladimir Putin va fi mult mai rău

DE Elena Andrei | Actualizat: 18.11.2022 - 09:41
Paradoxal, fără Putin ar putea fi și mai rău - FOTO: Profimedia
Paradoxal, fără Putin ar putea fi și mai rău - FOTO: Profimedia
Generalul Ben Hodges/foto: Profimedia Images
Generalul Ben Hodges/foto: Profimedia Images

Fostul comandant al armatei americane din Europa, generalul în retragere Ben Hodges, a declarat că oricine va veni la putere în Rusia după Vladimir Putin, va fi mult mai rău.

SHARE

Într-un interviu pentru New Voice of Ukraine, Hodges a susținut că Guvernul rus nu mai are o unitate totală sau o viziune atât pentru războiul împotriva Ucrainei, cât și pentru Rusia însăși.

„Văd o mulțime de indicatori care arată că oamenii nu sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă și mulți înțeleg deja cât de mare a fost greșeala de a ataca Ucraina", a declarat Hodges.

„Alexander Dughin (filosoful ultranaționalist rus, „mentorul” liderului de la Kremlin -n.r)) spune deschis că Putin trebuie ucis. Vedem Caucazul de Nord și pe liderul cecen Ramzan Kadîrov, care anticipează posibila prăbușire a Rusiei și încearcă să se protejeze cumva. Nu cer absolut deloc schimbarea regimului din Rusia - aceasta este alegerea pe care trebuie să o facă poporul rus, dar trebuie să înțelegem că oricine va veni după Putin va fi mult mai rău”, a spus Hodges.

Citește și

Japonia se pregătește pentru un război cu China. Tokyo: „Este necesar să ne apărăm poporul”

Macron îl acuză pe fostul premier australian că a provocat o „confruntare nucleară" cu China

Generalul a sugerat că liderii din interiorul Rusiei ar putea decide că pierderea războiului din Ucraina este un lucru rău, dar că pierderea Rusiei este și mai rău.

Concluzia lor ar putea fi că este timpul să își retragă trupele din Ucraina și să se concentreze pe împiedicarea dezintegrării Rusiei.

Potrivit unui raport din 12 noiembrie al Institutului pentru Studiul Războiului, retragerea trupelor rusești din orașul Herson alimentează o ruptură ideologică între liderii militari și dictatorul rus Vladimir Putin, subminându-i credibilitatea.

Potrivit bloggerului și jurnalistului Denis Kazanski, statul a dispărut practic în Rusia, în timp ce oligarhi precum Evgheni Prigojin ajung la putere și creează armate private care sunt complet nereglementate.

Publicația rusă Meduza a relatat că Prigojin se gândește să creeze un fel de „mișcare conservatoare” care s-ar putea transforma ulterior într-un partid politic.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te