În numeroase discuții cu omologii europeni, oficialii americani au subliniat că Statele Unite sunt pregătite să ofere resurse strategice – de la informații și supraveghere până la comandă, control și apărare aeriană.
Aceasta ofertă este menită să sprijine orice desfășurare de forțe conduse de Europa pe teritoriul ucrainean.
Marea Britanie, Franța și încă zece țări acceptă să trimită trupe în cazul în care se semnează un acord de pace, plus o țară neutră care ar trebui să patruleze zona demilitarizată.
Rusia nu vrea țări NATO pe linia de contact. Se caută o țară neutră pentru zona demilitarizată
Statele Unite și-au declarat disponibilitatea de a furniza Ucrainei resurse de informații și de a monitoriza operațiuni ca parte a unui plan de securitate occidental pentru perioada postbelică.
Potrivit Financial Times, citând oficiali europeni și ucraineni, Washingtonul este, de asemenea, pregătit să participe la crearea unui scut european de apărare aeriană.
Săptămâna trecută, președintele Donald Trump i-a asigurat pe liderii europeni că America va participa la „coordonarea” garanțiilor de securitate solicitate de Kiev pentru a preveni posibile noi atacuri din partea Rusiei după încheierea unui acord de pace.
Marea Britanie și Franța desfășoară soldați în Ucraina - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Coaliția Voinței, din care fac parte Regatul Unit și Franța, s-a angajat să protejeze Ucraina de o nouă agresiune rusă, dar oficialii europeni recunosc că, fără sprijinul SUA, forțele lor nu ar putea opera eficient pe teritoriul ucrainean.
Conform planului preliminar al capitalelor occidentale, modelul de securitate postbelic va include crearea unei zone demilitarizate, care va fi patrulată de forțe de menținere a păcii dintr-o țară neutră convenită de Kiev și Moscova.
Modelul de securitate postbelic elaborat de SUA și țările europene
Se crează o zonă demilitarizată, care va fi patrulată de forțe de menținere a păcii dintr-o țară neutră convenită de Kiev și Moscova.
Mai departe de graniță, trupele ucrainene – înarmate și antrenate de forțele NATO – vor fi responsabile de securitate.
Mai adânc în interiorul țării, vor fi desfășurate forțe europene de descurajare, în timp ce trupele americane vor oferi sprijin din spate.
Coaliția Europeană a Voinței a convenit deja să stabilească un cartier general.
Rusia cere discuții în „privat”, să nu afle toată lumea ce discută echipele de negociere
Liderii grupurilor de negociere din Rusia și Ucraina continuă comunicările, dar în prezent nu au fost stabilite noi date pentru următoarea rundă de discuții, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Liderii grupurilor de negociere mențin contactul, însă nu putem specifica un calendar exact pentru următoarea rundă de negocieri”, a adăugat el.
Citește și: Putin, încolțit. SUA fac scut aerian pentru „zeci de mii de soldați europeni” trimiși în Ucraina
Peskov a declarat că problema garanțiilor de securitate este crucială în abordarea conflictului ucrainean, deși discuțiile publice pe această temă ar putea dăuna eficienței generale.
„Cu siguranță, acest subiect este unul dintre cele mai semnificative în cadrul eforturilor care vizează găsirea unei soluții. Apare în mod constant pe ordinea de zi a consultărilor în curs. Dar nu dorim să ne angajăm acum în discuții publice pe această temă. Considerăm că este contraproductiv pentru obținerea unor rezultate generale”, a subliniat purtătorul de cuvânt al lui Putin.
Citește și: Avioane NATO vânează un submarin al Rusiei care a acționat amenințător față de un portavion al SUA
Întrebat despre posibila creștere a nivelului echipelor de negociere dintre Rusia și Ucraina, purtătorul de cuvânt a declarat că contactele la nivel înalt sau de nivel superior au nevoie de o pregătire temeinică pentru a da rezultate.
„Această activitate continuă și credem că ar trebui să continue. Deoarece orice contacte suplimentare la niveluri superioare, așa cum am subliniat în repetate rânduri, necesită o pregătire adecvată, astfel încât aceste interacțiuni să se dovedească fructuoase”, a spus el.