FOTO Cuplurile de gemeni care au dat naștere verișorilor cu ADN de frate. Cei 6 sunt de nedespărțit

DE Bianca Iosef | Actualizat: 01.09.2022 - 21:39
Perechiile de gemeni cu cei doi copii- Foto: INSTAGRAM

Două surori gemene identice care s-au căsătorit cu doi frați gemeni identici. Fiecare cuplu are câte un copil, născuți la câteva luni diferență.

SHARE

Sunt, deci, verișori, dar împărtășesc același bagaj genetic ca niște frați. Se numesc gemeni cuaternari.

„Situația este destul de ciudată, dar pentru noi pare foarte normală”, recunoaște Briana. În vârstă de 35 de ani, ea este căsătorită cu Jeremy Salyers (38 de ani) și au un fiu, pe nume Jax. Sora sa geamănă, Brittany, este căsătorită cu fratele geamăn al soțului surorii ei, Josh. Au și ei un fiu, Jett. Și toată familia locuiește împreună, într-o casă mare din Bedford County, Virginia.

O altă coincidență: ambele perechi de gemeni, și fetele, și băieții, provin din familii cu patru copii. Brittany și Briana sunt cele mai mici în familia lor, la fel și Josh și Jeremy. De remarcat că inițialele prenumelor fiecărei perechi de gemeni încep cu aceeași literă, B, respectiv J, dar și în cazul copiii lor.

Citește și: Peste 3000 de victime din accidente rutiere doar în acest an. Mai bine de 1000 de oameni au murit

Cele două cupluri s-au cunoscut în 2017. S-au văzut pentru prima dată la Festivalul „Zilele Gemenilor”, un eveniment organizat în Ohio, care se mândrește cu faptul că are „cea mai mare adunare anuală de gemeni din lume”.

Citește și: VIDEO Vești bune pentru persoanele cu probleme de diabet. Pot spune adio injecțiilor cu insulină

Erau la o petrecere, organizată în cadrul festivalului. „Eu am fost atras de Briana, iar Josh a fost atras de Brittany”, povestește Jeremy Salyers. Au intrat în vorbă și au constatat că există o chimie între ei. Apoi au început să țină legătura pe rețelele sociale și la telefon.

Cele două surori lucrează împreună, sunt avocate. Și cei doi frați au aceeași afacere: sunt administratorii unei proprietăți unde se organizează nunți, printre altele.

Jett, fiul lui Brittany și al lui Josh, s-a născut la sfârșitul anului 2020. Jax, copilul Brianei și al lui Jeremy, s-a născut cu câteva luni mai târziu, în primăvara anului 2021. Cei doi copii sunt, așadar, verișori, dar au același bagaj genetic precum frații.

Totuși, cele două cupluri nu sunt un caz izolat. Există chiar și un termen pentru căsătoriile gemenilor cu gemeni: căsătorie cuaternară. „The New York Times” publica un articol despre aceste căsătorii încă din 1972, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te