duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Fostul oligarh rus al Yandex rupe tăcerea: Sunt total împotriva invaziei barbare a Rusiei în Ucraina

Data publicării: 12.09.2023 • 13:33 Data actualizării: 12.09.2023 • 14:02
Vladimir Putin și Arkady Volozh - Foto: Profimedia Images
Vladimir Putin și Arkady Volozh - Foto: Profimedia Images

Cofondatorului gigantului tehnologic rus Yandex, Arkady Volozh a devenit unul dintre cei mai proeminenți oameni de afaceri ruși care au criticat războiul lui Putin din Ucraina, însă și-a atras imediat criticile din partea dictatorului de la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a criticat un important om de afaceri rus care luna trecută a descris invazia Ucrainei ca fiind una literalmente barbară.

Oligarhul rus al Yandex: Sunt total împotriva invaziei barbare a Rusiei în Ucraina. Putin a luat foc

Luând cuvântul în cadrul Forumului Economic Estic din Vladivostok, Putin a fost întrebat despre comentariile cofondatorului gigantului tehnologic rus Yandex, Arkady Volozh.

Putin a spus că Volozh "este forțat să facă declarații pentru a-și păstra afacerile și bunurile străine. Anterior, el stătea în tăcere. Dumnezeu să-l binecuvânteze, nu ne deranjează".

Citește și: Joe Biden ar putea da Ucrainei temutele sisteme de rachete ATACMS. Distrug totul la 300 km distanță

Este o persoană talentată, dar ar trebui să existe un sentiment de conștiință morală și recunoștință față de țara care i-a dat totul", a spus Putin.

Voloj deține atât pașapoarte rusești, cât și israeliene și locuiește în Israel din 2014.

„Sunt total împotriva invaziei barbare a Rusiei în Ucraina. Sunt oripilat”

Arkady Volozh a devenit unul dintre cei mai proeminenți oameni de afaceri ruși care au criticat războiul atunci când a lansat o declarație explozivă în luna august.

"Sunt total împotriva invaziei barbare a Rusiei în Ucraina, unde eu, ca mulți alții, am prieteni și rude. Sunt oripilat de faptul că în fiecare zi bombele zboară în casele ucrainenilor", a declarat el.

Citește și: Un colonel ucrainean, despre războiul care nu se va termina niciodată: „Se va sfârși. Vom câstiga”

"În ciuda faptului că nu mai locuiesc în Rusia din 2014, înțeleg că am și eu o parte de responsabilitate pentru acțiunile țării", a adăugat el.

„Au existat multe motive pentru care a trebuit să păstrez tăcerea”

"Au existat multe motive pentru care a trebuit să păstrez tăcerea. Puteți discuta despre oportunitatea declarației mele, dar nu și despre substanța ei. Eu sunt împotriva războiului".

În declarația sa, Volozh a spus că, de când s-a mutat în Israel, a lucrat la dezvoltarea proiectelor internaționale ale Yandex. "Dar în februarie 2022, lumea s-a schimbat și mi-am dat seama că povestea mea cu Yandex s-a încheiat."

Volozh a demisionat din funcția de CEO al Yandex în iunie 2022, după ce a fost sancționat de Uniunea Europeană din cauza acțiunilor Rusiei în Ucraina.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră